My man

Zilele trecute discutam cu o dragă prietenă despre un tânăr domn. Şarmant, inteligent, mustind de talent, cu cuvintele la el, boem, frumos – ce mai încolo şi-ncoace, le avea pe toate cele, plus încă oareşce pe deasupra. Ca să nu mai spun că, în urmă cu o vreme, era extrem de interesat de prietena mea. Cu toate astea, ea nu a dorit deloc să se urce în trenul care stătuse  ceva vreme în staţie, aşteptând-o.

Mirată că a lăsat cu ochii în soare un astfel de tip care ar fi luat-o de nevastă, am întrebat-o de ce. “Pentru că nu am simţit că e bărbatul meu”, mi-a răspuns senină.  Ş-atunci m-a izbit. Niciodată nu mi-am pus problema aşa când a venit vorba de bărbaţii din viaţa mea. Mi-am trăit relaţiile cum au fost, de-a fir a păr, am iubit, urât, fericit, sictirit şi aşa mai departe, dar un astfel de sentiment nu am avut. Nu am gândit şi nu am simţit în astfel de parametri.

Şi mă întreb acum dacă nu cumva asta înseamnă că încă nu am iubit pe nimeni cu adevărat. Am trecut aşa, prin viaţă, ca gâsca prin apă, cum se zice? M-am înşelat asupra sentimentelor mele atunci când îi ziceam cuiva că-l iubesc, am minţit fără ştiinţă, sau pur şi simplu există mai multe niveluri de dragoste şi eu am experimentat doar câteva dintre ele?

E posibil să nu fi cunoscut “dragostea adevărată”, deşi eu aşa am crezut la un moment dat? Şi dacă e aşa, să mă bucur sau să mă întristez? Să mă bucur că existe şanse că va să vină sau să mă întristez că am pierdut atâta timp consumând emoţii false? Dar au fost emoţii false, de fapt, sau a exista ceva adevărat acolo? Şi ce mă fac dacă nu voi simţi niciodată acest “al meu”? E ca şi cum am trăit degeaba? Şi cum de restul oamenilor ştiu şi simt? E ceva defect în mine?

Un pic mă sperie situaţia asta pentru că e ca şi cum aş pierde ceva important, ce toată lumea are, numai eu nu. Iar asta nu poate fi de bine.

11 thoughts on “My man

  1. Hei licuriciule! Sau licuriceo 😀 !
    De aia suntem noi oamenii frumoşi, că suntem diferiţi. Fiecare percepe în felul lui, trăieşte si vibrează după propriile-i simţiri, convingeri. Nimeni nu pierde nimic, ci doar se raportează prin el însuşi la exterior. Prin el însuşi, cel de la momentul cu pricina. Dacă aşa ai simţit, gândit, atunci, şi ai acţionat conform ţie, atunci totul e in regulă, totul e real. Şi nu, nu e ca şi cum ai trăit degeaba, e doar ca şi cum ai fost inototdeauna tu, the real you, responsabil in faţa ta. Şi mare lucru e ăsta, dragă licurici! Şi de ce va să vie, cine ştie? Am putea sa ne raportăm cu individul care suntem azi, la ce va să vie mâine? Nu, la fel cum nu ne vom putea raporta niciodată la ce a fost acum 5 ani, cu individul ce am fost ieri!
    Şi dacă ne-am elibera puţin de atâtea griji şi ne-am bucura, aşa, omeneşte. cât putem, fără ele, de libertate şi am aştepta ce va să vie o idee mai senini, oare nu ar fi mai uşor? Na, licuriciule, că m-ai molipsit cu întrebări! 😀

    P.S. şi eu sunt de-a ta, să ştii, n-am simţit 🙂 Dar sunt convinsă că nimic nu e întâmplător!

  2. Asa intr-o nota mai pozitiva o sa-ti spun ce-mi spunea mama sa-mi ridice moralul: “nu-ti fa griji draga ca ce-i al tau ii pus de-o parte…si-nvelit in brusturi”!
    Intr-o alt fel de nota mai cu picioarele pe pamant, dragostea sau iubirea adevarata pentru unii e ca o casa: trebuie sa o construiesti si sa pui in ea tot ce ai mai bun si sa nu te astepti la nimic in schimb, abia atunci vei trai cu adevarat in ea!
    O seara faina.

  3. Mika: nu zic că nu-i aşa, dar trebe să fie tare mişto să simţi că cineva e bărbatul tău. şi mi-e dor de chestia asta pe care nu am simţit-o niciodată şi mi-e că trăind viaţa prin mine însămi nu am să o simt vreodată. poate ar trebui să fiu cu totul şi cu totul altcineva 🙂

    Călin: 😀 vorba asta ne-o spunea şi tanti Olga, mama celei mai vechi şi bune prietene ale mele.
    asta cu construitul nu mi-e foarte la îndemână. nu am prea multă răbdare să construiesc. plus că mă aştept întotdeauna la ceva schimb. 🙂

  4. De cate ori in viata ai iubit cu adevarat, de cate ori ai crezut ca “el” este ultimul?
    Nu , nu este nevoie sa imi raspunzi, insa nu ar strica sa iti raspunzi tie la intrebare.
    Dupa felul cum ai descris pe persoana aceea, pe acel “my man” e clar ca ai iubit dupa tipar,ceea ce spune una doua despre felul tau de a fi, sau felul tau ce a fost!

  5. hai că-i amuzant ce zici 😀

    ce înseamnă să iubeşti “după tipar”? există un tipar de iubit pe care îl poţi defini şi în care te poţi încadra? com’on. dacă ar fi aşa, ar fi extrem de simplu. eşti sigură că ai priceput ce am zis eu? că încep să mă îndoiesc.

    şi apropo, niciodată nu am pornit într-o relaţie cu ideea că omul de lângă mine e unul care poate fi schimbat cu uşurinţă. oi fi eu superficială, da’ nu în halul ăsta. 🙂

  6. Cel mai misto e cand esti de partea cealalta si te gandesti ce incompetent esti, nici macar sa fii omu’ perfect in viata unei dudui nu esti capabil :)).

  7. Sa stii ca nu-i chiar usor sa deturnezi discutia inspre tine cu un singur comentariu :)). Pe langa talent, e nevoie si de exercitiu constant :)).

  8. …iaca si eu cu lanterna in urma urmei luminose a licuricei,
    citez :
    “Un pic mă sperie situaţia asta pentru că e ca şi cum aş pierde ceva important, ce toată lumea are, numai eu nu. Iar asta nu poate fi de bine.”

    si ma intrebez :
    oare ce o fi apucato pe licuricea la asa intrebari intrebaciose ? ( tot citat, paragraf integral : “E posibil să nu fi cunoscut “dragostea adevărată”, deşi eu aşa am crezut la un moment dat? Şi dacă e aşa, să mă bucur sau să mă întristez? Să mă bucur că existe şanse că va să vină sau să mă întristez că am pierdut atâta timp consumând emoţii false? Dar au fost emoţii false, de fapt, sau a exista ceva adevărat acolo? Şi ce mă fac dacă nu voi simţi niciodată acest “al meu”? E ca şi cum am trăit degeaba? Şi cum de restul oamenilor ştiu şi simt? E ceva defect în mine?”)

    si ma luminez recitind finalul postarii “May Man” :
    (urmeaza citat de-flacat, adica transat in bucati)
    – Un pic mă sperie situaţia asta
    – pentru că e ca şi cum aş pierde ceva important,
    – ce toată lumea are,
    – numai eu nu.
    -Iar asta nu poate fi de bine

    Uite asa, cu lanterna in mana am ajuns la neste posibile raspunsuri la insasi intrebarile licuriciene :

    – crez ca Licuricea e speriata, putin
    – o sperie mai mult situatia decat sperietura 🙂
    – e preocupata sa nu fi pirdut ceva important
    -mai ales, ceva ce are toata lumea ( ??? )
    – si ea nu are
    -si asta nu e de bine.

    E clar ca e BAD. Licuricea nu stie ca insasi in intrebare se afla raspunsul.
    Vine toamna si licuricii nu iubesc serile reci.

    PS : cer scuze ca uneori uit si eu ca unui licurici nu-i place sa fie tinut in palma. Si nefiind arici- isi stinge lumina, ferinduse.

    PS 2 : Laura, mai lasa naiba conceptul de My Man si vezi-ti de ale tale. Inclusiv de barbatii care iubiti candva, si cei ce poate ii vei iubii candva… Nu se exista My Man, asa cum nu exista posete Loiuse Vuillton, ci doar posete. Daca-ti place o poseta hand-mand mai mult decat una branduita, e clar ca e poseta ta preferata. Lasa-l pe Platon in pace…

Leave a Reply

Your email address will not be published.