Blogul Licuricei

În urmă cu vreo lună, bântuiam prin Book Corner determinată în a-mi cumpăra o carte. Orice carte. Mă rog, nu chiar orice carte, ci una care să mă farmece de cum o iau în mână. Am răsfoit câteva rafturi până am dat de Moarte la Curtea Rajahului, scrisă de Shivani Singh. Cum prietenul Cătălin vorbise cartea de bine şi mai şi trona în câteva fotografii la sfârşitul cărţii, stând la poveşti cu autoarea, m-am considerat fermecată şi am cumpărat-o. Şi am mai şi citit-o, evident.

Mi-a plăcut. Nu atât de mult încât să spun că e o revelaţie, dar suficient cât să mă determine să cumpăr o altă carte din valul scriitorilor indieni: Palatul de Cleştar al lui Amitav Ghosh (apropo, vă mai aduceţi aminte că şi Barbu Ştefănescu Delavrancea are o carte de poveşti numită la fel? O am şi acum, cartonată, în colecţia Biblioteca pentru toţi copiii. Aia veche, nu asta scoasă de Adevărul).

Revenind la cartea lui Ghosh. Ei bine, asta a fost cu totul şi cu totul de aur. Sau de cleştar, cum vreţi voi. Amitav Ghosh este dăruit. Dacă e să mă întrebaţi pe mine, într-un fel mai dăruit decât Rushdie. Nu ştiu cum face şi drege, dar tipul ăsta reuşeşte să te introducă în atmosferă fără să descrie un loc, un om, o stare de spirit în mai mult de, hai să spunem, trei rânduri. Spre exemplu, contura un personaj într-o rând jumate şi cum încheiam de citit rândul ăla, cum mă simţeam deja că sunt acolo, lângă el, pe plantaţia de arbori de cauciuc din Malaya sau pe câmpie, spre palatul din Mandalay.

După ce am terminat Palatul, am fost suferindă o juma’ de zi şi i-am blestemat pe britanici, pe japonezi, pe ruşi şi pe toţi cei care au întors cu susul în jos bunătate de civilizaţii indiene. Acestea fiind spuse, următoarea cartea cumpărată şi citită va fi O mare de maci, a aceluiaşi Ghosh. De la Carlos Ruiz Zafon încoace nu am mai făcut o aşa fixaţie pe un scriitor.  🙂

PS: Aceasta nu se vrea o recenzie. Iniţial, am vrut să scriu un nou post din seria „De-ale mele”, doar că după ce m-am apucat de povestea cu cartea, mi-am dat seama că, în afara de asta, nu mai am nimic nou de spus. Ghinion. 🙁