Blogul Licuricei

Am uitat să-mi sărbătoresc blogul. A împlinit 6 ani la sfârşitul lunii trecute, mai exact în 27 septembrie (e Balanţă, deci se potriveşte la fix cu mine, Geamăna), dar am uitat complet de asta. Adevărul e că nu ţin minte nici zilele de naştere ale oamenilor, darămite ale lucrurilor (oare blogul e un lucru?).  Dar acum că întâmplător mi-am amintit, ar trebui să-i fac o urare şi să-i spun ceva de genul „îţi doresc tot ce îmi doresc şi mie”. În fapt, el sunt eu virtuală. Deci nu e un lucru. Dar nu e niciun om. Hmm…

Anyway, ideea e că partea asta a mea există de şase ani deja şi de multe ori mi-a influenţat viaţa reală. Am avut o relaţie complicată noi doi. M-am legat de el într-o doară, ca să fac şi eu ceva, după care l-am folosit ca pe un terapeut, apoi m-am îndrăgostit de-a dreptul de el şi m-am dedicat lui, ca la un moment dat să mă plictisesc şi să-mi pierd interesul şi, în final, să revin la el ca la un prieten bun, care e acolo ori de câte ori am nevoie şi mă ajută să fiu eu, fără de interes şi fără pretenţii.

În timpul ăsta, cât noi doi eram atât de complicaţi şi disfuncţionali, oamenii serioşi făceau bani din bloggerit şi deveneau celebri. Şi unii dintre ei nici măcar nu erau la fel de amuzanţi şi sinceri ca şi noi. 😀

Dar fiecare cu destinul său, iar al nostru e unul destul de mediocru, aşa că să-l înţelegem şi să-l acceptăm. Sau să-l acceptăm şi să-l înţelegem, undeva în ordinea asta, pe care nu o mai ştiu sigur. Şi să ne bucurăm că, dacă mai trece un an, vom ajunge să sărbătorim faptul că avem cei 7 ani de acasă, că suntem binecrescuţi, politicoşi, drăguţi cu musafirii şi simpatici în felul nostru.  Ce ne putem dori  mai mult de atât? 🙂