Dacă mai aveţi vreo îndoială, postul de azi v-o va spulbera cu totul: Moş Crăciun există! De chiar de chiar! Şi nu doar că există, dar e în cârdăşie cu Iepuraşul de Paşti şi, când unul lipseşte din peisaj sau nu reuşeşte să îşi ducă la bun sfârşit misiunea, celălalt apare şi îl suplineşte cu succes.
Cum de ştiu asta şi sunt atâââât de sigură? Simplu. Pentru că azi, în a doua zi de Paşti a anului 2012, eu, Laura Laurenţiu, am primit cadó prin intermediul Iepuraşului o chestie pe care i-am cerut-o lui Moş Crăciun în 2010. Adică aici. Şi nu mă refer la papucii de casă Oysho, pe care i-am primit chiar de acel Crăciun, ci la parfumul Estee Lauder Private Collection Tuberose Gardenia, ACEL parfum ediţie limitată pe care nu l-am găsit oricât l-am căutat. Şi, sinceră să fiu, credeam că nu se mai face.
Dar Moşul, pe căile lui neştiute şi întortocheată, l-a găsit şi mi l-a adus. MIE! Azi. Iar dovada o aveţi mai jos. Şi da, miroase absolut bestial. Şi da, sunt foooarte fericită. Şi da, încă mai cred în Moş Crăciun, chiar dacă nu am făcut nimic, dar chiar nimic să merit acest cadou. Doar că cineva acolo sus şi mai la nord de noi, înspre Canada, pare-se că mă iubeşte aşa cârcotaşă şi ciufută cum sunt. Iar mulţumirile merg într-o singură direcţie, ştie ea care. 🙂
foarte fain!!! tin minte postarea aia!!
sunt curioasa de parfumul asta, cum o fi?
mmmmm….
e delicios 🙂
Discutie mama-fiu:
M:scumpule,sa-mi spui adevarul,chiar daca ai gresit.Mai degraba ma supar pe o minciuna decat pe o greseala.
F:mami,ti-am spus adevarul,pe cuvant.Dar tu m-ai mintit vreodata?
M:nuuu,niciodata.
F:atunci pot sa-ti pun o intrebare?promite-mi ca-mi spui adevarul!!!
M:ok.
F:exista mos craciun?
………..Ce era sa fac?i-am spus adevarul.La care el:”oricum stiam,doar nu sunt un tantalau.Dar chiar daca nu exista eu tot ii scriu…”
Tare simpatic baiatul meu 🙂 .Asa ca nu fi tantalauca,nu exista mos craciun 🙂 .Ciao
cum să nu existe?? stă în Laponia, la Joulumaantie 1, 96930, Arctic Circle. aproape de oraşul Rovaniemi. nimic nu ştii şi ai mai şi minţit copilul 😀
citat: „miroase absolut bestial”
adica daca te dai cu el esti o bestie !? o bestie cârcotaşă şi ciufută… hm…
dap. exact aşa devin după ce mă dau cu el 🙂 naşpa, nu? 😀
îhî, asa era sa formulez si eu. adica „naşpa” 🙂
dar ma bazez ca se termina sticluta repede si mai trec eu pe aici sa te citesc
(ps. stiu ca stii de gluma asa ca nu-mi fac probleme 🙂 )
😀 nu se termină repede că o să trag de ea cât pot, pt că e parfum ediţie limitată şi nu se mai face curând