Oraşul în care merită să trăieşti

foto: Ionuţ Chiciudean, sursa foto: I love Cluj

De-a lungul anilor, am urmărit cu real interes căutările, dezbaterile, confruntările pe tema brandului Clujului. Am şi scris despre asta pe când eram la EvZ, discutând cu diferiţi specialişti în brand de pe-aici. Am trecut prin sită toate propunerile – oraş multicultural, intercultural, universitar,  centru care ofera servicii de tot felul, centru medical, oraşul IT-ului, capitala filmului din România etc; unele mi-au plăcut un pic, altele deloc, dar niciunul nu m-a convins pe deplin.

Zilele astea, în timp ce mă documentam vizavi de capitalele culturale europene, m-am luminat brusc şi mi-am dat seama că, dacă ar fi să decid eu în această problemă, singura linie pe care aş merge ar fi: “Cluj, oraşul în care merită să trăieşti”. De ce? Păi să le luăm pe rând.

Din punct de vedere geografic, Clujul este aşezat exact unde trebuie. Suficient de la Vest cât să aibă o puternică şi influentă componentă europeană, cosmopolită, suficient de la Centru ca să îţi regăseşti rădăcinile româneşti, suficient de departe de Sud cât să nu guşti prea tare din balcanismele inerente. Ai în jur munţi absolut bestiali, sate incredibile, lacuri de vis, iar la un zbor de avion ai marea la picioare şi Europa ţi se arată cu uşurinţă. E drept că clima nu e tocmai benefică persoanelor cu reumatism (suntem într-o căldare ceţoasă de cum se lasă frigu’), dar toamna e minunată la Cluj întotdeauna, iar verile mult mai răcoroase decât în altă parte, aşa că în tot răul ş-un bine.

Apoi, oraşul ăsta are dimensiunile ideale. Nici prea mare şi aglomerat cât să te sufoce, nici prea mic şi pustiu cât să te plictiseşti.  Senzaţia că îi ştii pe toţi, oriunde te-ai învârti în oraş, îţi oferă un sentiment de siguranţă, de încredere că nimic rău nu ţi se poate întâmpla aici şi că oricând ai o problemă, sare tot satul să te ajute. Când însă impresia asta că, gata, cunoşti pe toată lumea din oraş şi nimic diferit nu ţi se oferă te copleşeşte, atunci eşti surprins să întâlneşti oameni noi, pe care nu i-ai văzut niciodată, cu poveşti minunate şi cuceritoare. Echilibrul perfect, ca să zic aşa.

Economic vorbind, e un oraş care nu te îngroapă în datorii şi care îţi permite să ieşi la cafele, beri, cumpărături ori de câte ori ai chef. Există preţuri pentru fiecare categorie socială, chiar dacă la capitolul branduri de lux nu stăm prea bine. Dar pentru asta există Viena, Budapesta sau chiar Pandorf, destinaţii foarte la îndemâna oricărui clujean. Pentru orice alte cumpărături, Clujul e ok. Ai şi pieţe tradiţionale, şi magazine bio, şi mall-uri, şi oszer şi târguri vintage şi ce-ţi mai trece prin cap.

Când vine vorba de locuri de pierzanie, găseşti de toate felurile pentru toate gusturile. Ai restaurante de fiţe, ceainării flower power, cârciume rock.n.roll, terase numa’ bune pentru părinţi cu copii, baruri hi.tech, cluburi industriale şi câte şi mai câte. Şi, culmea, toate sunt pline aproape tot timpul. Oraşul pulsează la orice oră din zi şi din noapte şi, partea frumoasă e că, oricând ieşi în urbe găseşti pe cineva cunoscut cu care să-ţi bei cafeaua sau berea şi să stai la o poveste.

Din punct de vedere cultural, oraşul este un laborator care creează 24 de ore din 24. Se întâmplă lucruri tot timpul. Artiştii clujeni sunt extrem de bine ancoraţi în realitatea internaţională, foarte inspiraţi şi creativi şi reuşesc să te surprindă tot timpul, festivaluri de tot felul se petrec unul pe altul tot timpul anului, iar faptul că suntem cinefilii României şi mâncăm filme pe pâine ne dă o stare de bine şi ne face să ne simţim aparte. Iar asta se simte de la distanţă, zic eu.

Chiar dacă la capitolul “arhitectură”, Clujul ar mai putea suferi îmbunătăţiri, vechile clădiri din centru sunt impresionate şi păstrează aerul de burg medieval, liniştit şi fermecător, care te îndeamnă la visare şi îndrăgosteală. De altfel, în Cluj ai suficiente locuri romantice în care să te îndrăgosteşti în fel şi chip: Grădina Botanică, Muzeul Etnografic, Făget, Pădurea Baciului, Cetăţuia, Cimitirul Central şi câte şi mai câte. Iar dacă vrei patimi şi intrigi, e suficient să intri în Clujul sportiv, unde bătăliile se duc pe viaţă şi pe moarte, de parcă n-ar exista nimic altceva în lumea asta.

Şi dacă vorbim de oameni… nu or fi clujenii cei mai buni oameni din lume, au indiscutabil răutăţile, egoismele şi naţionalismele lor, dar cum-necum reuşesc să construiască încet-încet o comunitate trainică, unită nu doar în mediul virtual, ci şi în real life, fie că vor să salveze lumea de ACTA, Roşia de canadieni sau câini de eutanasie. Ca să nu mai spun că naturaleţea cu care se trece de la discuţii în limba română la cele în limba maghiară şi invers e desăvârşită şi delicioasă. Chestia asta te face să te simţi în cu totul altă ţară, mai bună şi mai tolerantă, ca să spun aşa.

De bună seamă există o mulţime de lucruri care ar putea fi schimbate în oraşul ăsta şi pe care mi le doresc schimbate, dar Clujul este, de departe, cel mai bun oraş din România în care să-ţi creşti copiii şi să trăieşti. În ziua de azi, îţi poţi dori mai mult de atât?

8 thoughts on “Oraşul în care merită să trăieşti

  1. totdeauna i-am invidiat pe cei cu “a rose colored glass to see through” încorporat 🙂
    dar nu vreau sa par carcotas, e bine sa fii multumit de locul in care traiesti. iti da putere de munca (sau de scris, in particular 🙂 )

  2. culmea-i că nu-s îndrăgostită de Cluj şi îi găsesc nenumărate hibe, dar, la rece gândindu-mă, aşa rău cum e, e mult mai bun decât restul oraşelor din ţară.

  3. 😀 😀 keep calm. dacă îmi pun mintea, pot scrie un post de două ori mai lung din care să iasă că e cel mai oribil loc de trăit ever. 😀 eram tare indulgentă cu oraşul când am scris ce-am scris. plus că mă gândeam mai mult la ideea de brand şi am luat chestiile cât de cât pozitive ca să mi-o justific mie.

  4. … cu scuzele de rigoare pentru intarziere si (doar) usurel pe langa subiect: Dupa publicarea primului volum al “Democratiei in America”, Tocqueville a fost acuzat c-ar fi dusmanul “democratiei”, pentru ca i-a scos pe nas (sa to speak) defectele.
    In prefata celui de-al doilea volum, Tocqueville (mai tanar atunci decat noi astia toti) zice-asa: Eu sunt adevaratul prieten al democratiei, pentru ca eu, spre deosebire de falsii prieteni, ii arat slabicunile. Sa-i arati avantajele e usor – orice “limbist” o poate face. Sa-i arati defectele, cu riscul de a-ti da foc la valiza, e adevarata preietenie. (Inutil, sper, sa precizez, da’ asta e parafrazare.)

  5. Fumi, dragule, de defectele Clujului am mai scris. postul ăsta “de bine” era în speranţa că cineva, vreodată, vrea chiar să facă un brand al oraşului şi poate ia în considerare ce zic 🙂

    ca să nu mai spun că acum e “la modă” să scrii tot de rău despre ceva sau cineva, aşa că m-am gândit să fiu contra curentului 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published.