De-ale mele (15)

Există un fotograf, Bogdan Stamatin dacă nu mă înşel, care are un proiect video în care îi întreabă pe oameni un singur lucru: “Ce e important?”. M-am uitat la câteva din filmuleţe, scurte de altfel (le găsiţi pe YouTube sau aici), şi m-am gândit că valoarea serialului ăsta (că e la al treilea sezon) va sta în cantitate şi nu neapărat în faptul că prin el se caută răspuns la o întrebare măcinătoare.

De ce în cantitate? Pentru că această cantitate asigură o incredibilă diversitate a caracterelor şi a trăirilor, lucru rar de arhivat altfel. E de-a dreptul fascinant să urmăreşti feţele şi ideile atâtor oameni necunoscuţi. Unii spun lucruri inteligente şi o fac firesc, ca şi cum ar bea un pahar cu apă, alţii bat câmpii rău de tot şi sunt extrem de teatrali, unii sunt frumoşi, alţii deloc, unii emotivi şi stingheri, alţii relaxaţi şi miserupişti…  e o frescă de excepţie serialul ăsta şi ar fi păcat să moară repede.

Cât despre întrebarea în sine, eu, una, am un singur răspuns: habar nu am ce e important şi nici nu cred că voi şti vreodată. Ca norocu’ că nu mă întreabă nimeni 😀

***

Mi-e al naibii de dor de fluturii mei din stomac. Erau atât de frumoşi şi atât de albaştri.

***

Când mă plâng cuiva că simt că m-am ratat, mi se dă unul din următoarele două sfaturi: 1) fă un copil; 2) scrie o carte. Se pare că pruncii şi cărţile sunt răspunsurile la toate problemele omenirii, inclusiv la ale mele. Ei uite, eu nu vreau să îmi rezolv aşa problemele. Alte idei?

***

Undeva, pe parcurs, mi-am pierdut mândria şi, din plictiseală şi singurătate, accept să-mi petrec uneori timpul cu persoane care m-au rănit şi m-au jignit în fel şi chip.  Nu-mi place de mine deloc în momentele ălea.

***

M-am apucat să-mi croşetez o geantă. E turcoaz la culoare şi inspirată de asta. Merge încet pentru că m-am ocoşit să o fac cu model bob de orez, dar promit să pun poză când e gata. Va fi cu totul şi cu totul de vis. Sau cel puţin asta sper… 🙂

***

De ce toţi bărbaţii fermecători au iubită?

***

Update: Mi-am amintit o expresie care e atribuită de obicei lui Shakespeare, dar care e scrisă de fapt de Oliver Wendell Holmes (ştiu asta pentru că am căutat să văd cine a zis-o, nu că aş avea o memorie de fier): “Nothing is so commonplace as the wish to be remarkable“. Ca urmare, ca să fiu cu adevărat remarcabilă ar trebui, întâi de toate, să renunţ la am mai dori asta. Uite ce simplu îmi rezolv problemele. 🙂

19 thoughts on “De-ale mele (15)

  1. Păi ideea în sine că cineva “s-a ratat” mie mi se pare asa, aiurea! Ce, ai venit pe lumea asta programată să faci ceva anume? Esti la normă? Nu trebuie să cauţi să faci ceva care să te scoată din “ratarea” ta imaginară, trebuie pur si simplu să faci lucruri care te fac fericită.
    Si ce dacă bărbaţii fermecători au iubite? La o adică, iubitele se pot schimba!

  2. ce e aia ca (simti ca) te-ai ratat ? asta e ceva relativ la ce obiective ti-ai fixat, dar asta stii deja. pare ca esti dependenta de realizari. deci trebuie sa faci ceva maret, macar la nivel comunal, ca sa te simti bine. copil sau carte sunt cele mai proaste variante, pentru ca ai sanse mari sa nu iasa cum te astepti si mai dureaza si mult pana poti masura ceva rezultate.

    Draga Laura, tu esti tipul de om care face valuri, care poate convinge la telefon, te poti mentine concentrata pe un subiect si 48 de ore fara pauza, care poate aduna voluntari pentru o activitate.
    Asa ca, idei:
    – era odata o tanara jurnalista care dorea sa faca in Cluj o librarie ca in Buenos Aires
    – un cabinet medical mobil, foarte potrivit ar fi intr-o rulota mare de camping, care sa mearga prin judet, din sat in sat. Doctorii voluntari pot merge cu randul
    – scoala de navigatie cu pânze pe unul din lacurile din jurul Clujului (pe net nu am gasit sa fie deja). Foarte bun pentru adolescenti, tineri..
    – atelier de tamplarie (sau alte variante) pentru tinerii cu probleme sociale. Tinerii invata sa faca ceva, produsele se pot vinde sau monta la domiciliu si banii se folosesc pentru a dezvolta ideea mai departe

    Vezi, eu idei am, dar nu am puterea ta de convingere 🙂
    Ai voie sa nu-ti placa ideile mele, dar macar am incercat 🙂

    ps. pentru inceput, la atelier eu as imbina lemnul cu sticla. e mai ieftin decat metalul si cred ca va suscita interesul noii clase mijlocii

  3. monica: am sădit acum doi ani o magnolie. s-a prins, e bestială. şi da, cu fetele de la Ateliere. numai tre’ să mă decid la culoare. poate galben citron…

    Dee: 🙂 nu-s la normă, dar mi-ar plăcea să las ceva mişto în urma mea. nu să trec aşa, ca gâsca prin apă.
    şi e greu să îşi schimbe iubitele. şi mie şi mai greu să îi fac să şi le schimbe. 😀

    val: aia cu librăria şi eu o visam, dar nu este niciun loc de felul ăla în Cluj. şi problema mea e alta: nu duc nimic până la capăt. îmi pierd răbdarea şi interesul pe parcurs. totul la mine rămâne la stadiul de început, din păcate. adică da, pot mobiliza oamenii, dar după aia să se ocupe altcineva ca ei să finalizeze ce am început. 🙂

    în atelierul ăla de tâmplărie şi mie mi-ar plăcea să ucenicesc. sau într-unul de făcut vitralii. de vis ar fi…

    e, acum ar trebui să îmi ies din comoditate şi să fac chestii. doar că… 🙂

  4. un cititor oarecare 🙂 nu ne cunoastem si nici prin CJ nu trec (decat daca asa rezulta traseul pe harta, dar se intampla odata la cativa ani)

    da’ de ce !? 😀

  5. pentru că există ceva cunoscut în ce-mi spui întotdeauna şi nu ştiu de unde să iau acel “ceva”. sau poate e doar o impresie…

  6. ba ziceam. şi mai ziceam că vreau să mă joc cu un urs panda din rezervaţia Wolong şi să mă plimb prin Tiahuanaco. eu zic multe şi nu fac nimic. 🙁

Leave a Reply

Your email address will not be published.