Nu ştiu să fiu musafir, nu ştiu să primesc complimentele, nu mă simt confortabil când mi se fac surprize şi daruri. Sunt ciufută şi lipsită de eleganţă în astfel de situaţii. Mai ţărancă, aşa. Cu toate astea, există oamenii care ţin la mine, habar n-am de ce, şi continuă să mă surprindă cu chestii faine, da’ de, da’ de mă cizelez şi eu un pic.
Aşa se face că am primit zilele astea tot felul de drăgălăşenii. Ba un buchet minunat de flori tocmai de la Luxemburg (via florăria Magnolia), ba un tort absolut fenomenal şi delicios tocmai din Canada (via Octavia Cakes), ba un ghiveci verde cu begonii roşii tocmai de la cine nu mă aşteptam. Nu ştiu dacă voi reuşi vreodată să mă revanşez faţă de aceşti oameni atât de draguţi cu mine, dar cel puţin promit să încerc. Şi sper să-mi şi iasă. 🙂
Sunt superbe toate darurile primite, dar mie in special imi place tortul!
Acum nu stiu daca are legatura cu cescutele si canutele despre care ai scris acum ceva timp, insa e frumusel oricum.
nici eu nu ştiu sigur dacă are legătură, dar presupun că da. şi nu e doar frumuşel, e şi fuuuuuuarte bun 🙂
Cum iti spusesem, mie imi place sa fac daruri de „bucuria Bucuroaiei care se bucura…” cum zice vorbita din…batranetile mele, ca nu mai stiu daca e vorba inteleapta sau gluma tinereasca, dar e pe bune: Unii oameni chiar se bucura sa descopere alti oameni si fac mici pasi in sensul asta. Nu vreau sa te cert nici cu o pana(condei, vorba) dar vreau sa-ti strig in ureche si in gura mare, da-n gand, sa se auda de la mine pana la tine: Nu mai zice de tine ca esti… asa si asa, ca esti o draguta si daca te-ai relaxa si juca mai fara teama ca trebuie sa te revansezi, ai vedea ca deja ai facut-o, dar nu la genul „Tit for that”
Uite, mie mi-ai ras-platit in avans: Prin tine am descoperit ce frumoasa e „Umbra vantului” si-ti multumesc pentru asta. Si daca imi amintesc bine,sa citez corect scrie
(si) acolo:”Darurile se fac pentru pentru placerea celui care daruieste, nu pentru meritele celui care le primeste.”
Si ce m-am distrat ca n-am stiut(dar a stiut Monique si au inflorit puntile de peste mari si tari) ca in 28 mai e ziua despre care eu credeam ca fusese in 13 februarie(nu ma-ntreba de unde-am scos-o , dar asa stiam eu, in capul meu care functioneaza dupa numai el stie ce calculeli. Si doar vazusem ca lumea iti dorise La multi ani si tot ardeleanca sunt si nu mi-a cazut nici fisa, ca o loonie(asta e dolarul canadian, nebunatic denumit asa) ce sunt. Si ma intrebasera si Sorin si Octavia si-am zis ca:”Nu, nu e ziua ei, vreau doar asa ceva frumos, sa-i bucure sufletul”. Si sa-mi iau eu cana ta de pe greieras, dar tre’ sa las povestea cu canile pe mai tarziu,cand ajung acasa, ca asa e obiceiul cand esti la serviciu, trebuie sa mai (si) muncesti si eu acum asta trebuie sa fac. Dar pot sa mai stau un pic, cat sa-ti spun ca m-am bucur ca ne-am intalnit si esti faina asa cum nu eu in vis mi-am inchipuit, ci e aievea. Te pup cu drag si o sa-ti spun mai pe-ndelete de unde mi s-a nazarit cu cana, dar acum iti fac doar un rezumat, ca sa vezi cum nu e nimic intamplator: de la jocul pe care il planuisem pentru cand ne-am intalnit si n-am facut cum as fi vrut, de frica ca o sa zici ca sunt(prea0 (ne)buna. ca jucausa sunt… Si-apoi ai scris (iar)ceva de-a canile si mi-am zis:”That’s it!”, cana ma fac, ca nu degeaba crede baiatul Octaviei in „zana cea buna” care-i trimite un semafor. poti sa ‘chipui daca aveam timp de stat la povesti, cum mi-ar fi placut, dar acum chiar fug. TARE.
:))) noah, ce să mai ştiu zice?