6

Palatul lui Ghosh

Palatul din Mandalay

Palatul din Mandalay

În urmă cu vreo lună, bântuiam prin Book Corner determinată în a-mi cumpăra o carte. Orice carte. Mă rog, nu chiar orice carte, ci una care să mă farmece de cum o iau în mână. Am răsfoit câteva rafturi până am dat de Moarte la Curtea Rajahului, scrisă de Shivani Singh. Cum prietenul Cătălin vorbise cartea de bine şi mai şi trona în câteva fotografii la sfârşitul cărţii, stând la poveşti cu autoarea, m-am considerat fermecată şi am cumpărat-o. Şi am mai şi citit-o, evident.

Mi-a plăcut. Nu atât de mult încât să spun că e o revelaţie, dar suficient cât să mă determine să cumpăr o altă carte din valul scriitorilor indieni: Palatul de Cleştar al lui Amitav Ghosh (apropo, vă mai aduceţi aminte că şi Barbu Ştefănescu Delavrancea are o carte de poveşti numită la fel? O am şi acum, cartonată, în colecţia Biblioteca pentru toţi copiii. Aia veche, nu asta scoasă de Adevărul).

Revenind la cartea lui Ghosh. Ei bine, asta a fost cu totul şi cu totul de aur. Sau de cleştar, cum vreţi voi. Amitav Ghosh este dăruit. Dacă e să mă întrebaţi pe mine, într-un fel mai dăruit decât Rushdie. Nu ştiu cum face şi drege, dar tipul ăsta reuşeşte să te introducă în atmosferă fără să descrie un loc, un om, o stare de spirit în mai mult de, hai să spunem, trei rânduri. Spre exemplu, contura un personaj într-o rând jumate şi cum încheiam de citit rândul ăla, cum mă simţeam deja că sunt acolo, lângă el, pe plantaţia de arbori de cauciuc din Malaya sau pe câmpie, spre palatul din Mandalay.

După ce am terminat Palatul, am fost suferindă o juma’ de zi şi i-am blestemat pe britanici, pe japonezi, pe ruşi şi pe toţi cei care au întors cu susul în jos bunătate de civilizaţii indiene. Acestea fiind spuse, următoarea cartea cumpărată şi citită va fi O mare de maci, a aceluiaşi Ghosh. De la Carlos Ruiz Zafon încoace nu am mai făcut o aşa fixaţie pe un scriitor.  🙂

PS: Aceasta nu se vrea o recenzie. Iniţial, am vrut să scriu un nou post din seria “De-ale mele”, doar că după ce m-am apucat de povestea cu cartea, mi-am dat seama că, în afara de asta, nu mai am nimic nou de spus. Ghinion. 🙁

 

5

A vota, votare

Iar nu ştiu cu cine să votez. Îmi doresc să fiu un cetăţean responsabil, dar îmi dau seama că nu pot să mă decid cui să-i dau votul meu. Nu că sunt prea mulţi candidaţi buni şi nu ştiu pe care să-l aleg, ci pentru că nu îmi place cu adevărat niciunul dintre cei care vor să-mi fie primari. Mă rog, nu-i cunosc deloc pe mulţi dintre ei, că-s 7 la număr, dar pe ăia primii trei, care contează, îi ştiu cât de cât. Şi mi-e greu să pun ştampila pe vreunul din ei.

Emil Boc. Sunt sigură că va ieşi primar pentru că clujenii sunt legaţi la ochi (noi suntem cei care l-am avut primar pe Funar 12 ani, remember?), dar eu una nu-l suport. Nici pe el şi nici partidul din care vine. Pentru mine portocalii au fost dintotdeauna ciocoii noi, iar ciocoii noi sunt de o mie de ori mai răi decât cei vechi. Nu are să mă convingă nimeni că Boc nu ştia că Apostu fură, aşa după cum nu are să mă convingă nimeni că a făcut oareşce bine pentru Cluj. Orice alt primar care venea după Funar atrăgea investiţii, aşa că placa asta să o lăsăm deoparte.

Din punctul meu de vedere, Boc este lipsit total de viziune, nu are bun gust (iar asta contează când vine vorba de felul în care trebuie să arate oraşul, pentru că dacă nu are, nu ştie nici ce să pretindă), se înconjoară de oameni lipsiţi de scrupule şi ieftini şi are anvergură de executant, nu de lider. În plus, impresia mea e că nu mai dă doi bani pe funcţia asta după ce a gustat din cea de premier şi că pentru el a fi primar al Clujului e o retrogradare şi o corvoadă. Una peste alta, nu mi-l doresc defel pe Moţilor 1-3. Deşi, repet, va ajunge acolo în mod clar.

Marius Nicoară. Ştie să facă bani şi vede un pic mai departe decât Boc, dar vine dintr-un mediu cu prea multe fiţe şi aere ca să îmi placă. Mi se pare încrezut şi plin de sine într-un mod oarecum nejustificat. Se învârte în aşa-zisa lume bună a Clujului, ceea ce te-ar face să spui că e o lume rafinată şi elegantă, dar în fapt e o lume destul de superficială şi găunoasă, plină de snobi şi de bogaţi lipsiţi de şarm şi de substanţă. Nu ştiu ce rămâne din el dacă îl scuturi un pic şi dacă îi cad banii din buzunare. Nici măcar amuzant nu mi se pare că e. Aş vrea să îi găsesc un punct bun, în afara celui că îl poate detrona pe Boc, dar nicicum nu-mi iese. Nu îmi transmite nimic. Da’ nimic.

Eckstein-Kovács Péter. Ar trebui să nu am ce să-i reproşez. Mare parte dintre prietenii mei, mediul în care mă învârt, coordonatele între care îmi trăiesc viaţa, totul şi toate din jurul meu îmi spun că ăsta e primarul care mi se potriveşte. Cu el aş avea, în principiu, cele mai multe puncte comune. Iar faptul că e ungur e cireaşa de pe tort, ştiut fiind că eu nu am nicio problemă în a vota alte etnii şi în a-mi declara şi în felul ăsta multiculturalitatea şi cosmpolitanismul. Am şi eu snobismele mele. DAR…  DAR…. există ceva acolo, care nu-mi place.

Toată strădania asta a lui Eckstein-Kovács de a rămâne forever young şi de a fi boem cu orice preţ mă face să mă distanţez şi să simt că ceva e putred în Danemarca. Nu pot pune degetul pe rană; ştiu doar că atunci când e vorba de primarul meu mi-aş dori mai degrabă să fie un tată care să îmi impună să fiu acasă la ora 00.00 punct, şi nu un frate mai mare care să bea cot la cot cu mine la chefuri. Or Eckstein-Kovács nu e deloc tatăl care să stea cu ochii pe ceas până când vin eu acasă.

Ar mai fi Mircia Giurgiu, dar el nu are nicio şansă şi e muuuult prea sindicalist pentru gustul meu. Şi nici nu poate duce o pălărie atât de mare precum e Clujul. Unii oameni ar trebui să ştie unde şi când să se oprească, zic eu.

Ştiu, unii dintre voi veţi spune să mă uit la programele electorale ale fiecăruia. Com’on, câţi dintre noi facem asta? Nu ştiu pe nimeni care să aleagă în funcţie de asta şi nici care să le citească măcar. Mă rog, în afara lui Belu, care nu se pune pentru că e bărbat şi determinat, nu ca mine.

Acestea fiind zise, nu ştiu, zău, ce-oi face mâine. Probabil că stau acasă. Şi aşa e prea cald de ieşit.

4

Daruri

Nu ştiu să fiu musafir, nu ştiu să primesc complimentele, nu mă simt confortabil când mi se fac surprize şi daruri. Sunt ciufută şi lipsită de eleganţă în astfel de situaţii. Mai ţărancă, aşa. Cu toate astea, există oamenii care ţin la mine, habar n-am de ce, şi continuă să mă surprindă cu chestii faine, da’ de, da’ de mă cizelez şi eu un pic.

Aşa se face că am primit zilele astea tot felul de drăgălăşenii. Ba un buchet minunat de flori tocmai de la Luxemburg (via florăria Magnolia), ba un tort absolut fenomenal şi delicios tocmai din Canada (via Octavia Cakes), ba un ghiveci verde cu begonii roşii tocmai de la cine nu mă aşteptam. Nu ştiu dacă voi reuşi vreodată să mă revanşez faţă de aceşti oameni atât de draguţi cu mine, dar cel puţin promit să încerc. Şi sper să-mi şi iasă. 🙂

6

Refaţadizare

M-a izbit. Nu azi şi nici ieri, ci de câteva săptămâni. Am un blog al naibii de URÂT. Habar nu am cum de mi l-am ales aşa, fără pic de gust, fără pic de “Eu”, fără pic de soare şi culoare. Cert e că nu-l mai suport. Ca urmare, îl voi trece printr-un proces de refaţadizare (ca să nu spun facelifting şi să ziceţi că mă dau mare pentru că lucrez la o agenţie de publicitate).

De refaţadizarea asta se va ocupa Cami, o colegă super talentată. De fapt, SPER să se ocupe pentru că nu prea are timp şi mă tot amână. Am răbdare pentru că ştiu sigur că va face un super blog când se va apuca. Va ieşi ceva în genul celor făcute de australianca asta, Jo Klima, dat fiind că aşa ceva îmi doresc. Girlish, cum ar veni.

Iar după ce Cami îl va desena, Nicu, un alt coleg îl va pune la loc, că eu nu ştiu cum. După care voi scrie mai des. Da, ştiu, iar promit de-a lela chestii pe care nu le fac. Na, ce vreţi, tre’ să mă motivez şi eu cumva. 🙂

Iar în final, tot de la Jo Klima, un pic de culoare în aşteptarea noii mele feţe virtuale:

PS: Nu am un plan B. Dacă Cami nu-mi face desenul, habar nu am ce va fi. Pray for me…

PS2: Planul B a venit de la sine şi s-a transformat în plan A. Cum nu cred că va avea Cami cât de curând timp să îmi facă mie blogul, am găsit o temă gratis şi am urcat-o cu ajutorul lui Nicu. Drăgu’? Drăăăăgu.  🙂