8

Cadó

Dacă mai aveţi vreo îndoială, postul de azi v-o va spulbera cu totul: Moş Crăciun există! De chiar de chiar! Şi nu doar că există, dar e în cârdăşie cu Iepuraşul de Paşti şi, când unul lipseşte din peisaj sau nu reuşeşte să îşi ducă la bun sfârşit misiunea, celălalt apare şi îl suplineşte cu succes.

Cum de ştiu asta şi sunt atâââât de sigură? Simplu. Pentru că azi, în a doua zi de Paşti a anului 2012, eu, Laura Laurenţiu, am primit cadó prin intermediul Iepuraşului o chestie pe care i-am cerut-o lui Moş Crăciun în 2010. Adică aici. Şi nu mă refer la papucii de casă Oysho, pe care i-am primit chiar de acel Crăciun, ci la parfumul Estee Lauder Private Collection Tuberose Gardenia, ACEL parfum ediţie limitată pe care nu l-am găsit oricât l-am căutat. Şi, sinceră să fiu, credeam că nu se mai face.

Dar Moşul, pe căile lui neştiute şi întortocheată, l-a găsit şi mi l-a adus. MIE! Azi. Iar dovada o aveţi mai jos. Şi da, miroase absolut bestial. Şi da, sunt foooarte fericită. Şi da, încă mai cred în Moş Crăciun, chiar dacă nu am făcut nimic, dar chiar nimic să merit acest cadou. Doar că cineva acolo sus şi mai la nord de noi, înspre Canada, pare-se că mă iubeşte aşa cârcotaşă şi ciufută cum sunt. Iar mulţumirile merg într-o singură direcţie, ştie ea care. 🙂

 


23

De-ale mele (13)

Ieri am descoperit o piesă faină, faină şi de atunci o ascult într-una. Cu ea ar trebui să închei postul ăsta, dar îmi stă pe creier şi nu am cum să nu vorbesc de ea prima oară. E exact ce trebuie să fie. Şi mă tot minunez cum de unii oameni ştiu cum să spună unele lucruri atât de bine pe note.

 

***

O parte dintre comentatorii de pe Pandora’s, platforma pe care am scris şi eu acum o vreme, şi-au făcut propriul lor blog. Pistolul cu buline se numeşte. E la început, dar scriiturile sunt faine, iar oamenii care postează, deştepţi şi citiţi. Eu zic că nu strică să treceţi pe acolo când aveţi timp şi chef.

***

N-am mâncat niciodată cupcakes şi macarons. Şi nici nu ştiu să fac. Şi mi-e poftă. Şi în Cluj nu am văzut.

***

Conversaţie cu o elevă de clasa a XI-a, care pregăteşte un proiect pentru Cluj – Capitală Culturală Europeană. Proiectul include nişte afişe imense, ce ar urma să acopere spaţiile goale şi urâte din oraş.

Eu: Dacă tot trăim într-un oraş multicultural şi afişele vor conţine text, cred că ar trebui să pui text şi în maghiară, germană, engleză, nu doar în română.
Ea, după un timp de gândire: Mda, poate voi scrie şi în maghiară, da’ mai mic.
Eu, mirată: De ce mai mic? Nu suntem toţi egali?
Ea, promptă în răspuns şi convinsă de ce spune: Păi nu, că noi suntem mai egali decât ei.

***

Cineva mi-a furată soneria de la poartă. Era wireless. Oare ce face cu ea fără de receptor? Şi de ce să-mi fure soneria?

***

Iarna trecută mi-am promis (cu glas tare de m-au auzit şi alţii, că aşa îs eu, gură spartă) că, începând din acest an, nu voi mai sta niciodată în ţară de ziua mea. Doar că azi-mâine îmi bate la poartă ziua cu pricina (că de sunat nu poate suna, că nu am sonerie, după cum am spus) şi eu nu am făcut niciun plan. Şi nici nu mă grăbesc să fac, bag sama. Şi lumea deja mă întreabă unde merg de ziua mea. So, musai să plec. Unde, nu ştiu. Idei? Da, vedeţi, pe cât posibil să nu trebuiască să zbor cu avionul. 🙂