…acest craciun mi-e greu. de parca l-as duce in spate. nu am chef sa colind orasul in cautarea cadoului perfect (desi am atatia prieteni care merita sa primeasca ceva de la mine), nu am chef sa stau sa-mi impodobesc bradul (desi poate chestia asta m-ar mai scoate din amortire), nu am chef sa primesc colindatori si sa fac pe gazda minunata (desi intotdeauna am iubit intalnirile si gatelnitzele cu prietenii). de data asta as vrea sa fiu lasata in pace si sa treaca de parca nu ar fi fost. sunt plictisita de toate din jurul meu si mi se par far’ de rost. cred ca m-am inrolat in valul depresivilor de craciun care bantuie in aceasta perioada peste lume. asa am auzit.
de fapt, daca stau sa ma gandesc, n-am trait pana acum nici un craciun atat de frumos incat sa merite sa mi-l aduc aminte si sa tanjesc dupa el. craciunul de anul trecut, spre exemplu, a fost multa agonie si foarte putin extaz. asa-zisul meu iubit de atunci, cu o zi inainte de craciun, s-a gandit ca are o „datorie de onoare” fatza de o veche prietena de-a lui si s-a decis sa o insoteasca la microrevelionul organizat de firma tipei. ca sa nu se simta fata singura si sa-si lamureasca el lui „neste lucruri”. de plict, stiu. ca o adevarata femeie ce sunt, am facut scena de rigoare (sincera sa fiu, nu imi pare rau ca am facut-o, desi fata mi-e tare simpatica acum), dupa care am trecut peste (ca deh, sunt femeie proasta si erau sarbatori) si am petrecut ajunul in familia domnului in cauza. a fost bine. oarecum desprins din filmele americane, cu impodobit de brad, deschis de cadouri, colindat la chitara, rasete si armonie, dar bine. o vreme.
pana cand personajul de care vorbeam a devenit nostalgic (ca asa se intampla de sarbatori, te napadesc amintirile, ce dracu’ sa faci?) si si-a dat brusc seama ca sufletul lui e in alta parte, la o fosta mare iubire (care mi-e si ea foarte draga, dar care nu, nu e fata cu microrevelionul, evident. ca doar inima lui e mare si are loc, in acelasi timp, pentru toate femeile trecute, prezente si viitoare din viata lui). bineinteles ca nu mi-a spus atunci, dar cum nu l-am mai simtit acolo, ci cu mintea in cu totul alta parte, craciunul meu s-a transformat intr-o cacealma. eram teribil de indragostita si eram o mare fraiera cum s-a dovedit mai tarziu, asa ca am stat pana la capat, luptandu-ma din greu cu fantomele. dupa o vreme, adica la o saptamana dupa revelion, am pierdut batalia si am intrat intr-un an in care m-am tarat de pe o zi pe alta, lingandu-mi ranile. au fost si zile bune in anul asta, ce-i drept, dar nu foarte multe. si uite-asa am ajuns acest craciun care ma seaca.
inca astept partea cu miracolele de care se vorbeste atat…
ps: happy christmas to you all!
apai a veni si miracolu daca-l ceri si-l astepti cu adevarat.
io ti-l urez si mi-l urez, ca nici mie n-o sa-mi fie prea usor pe aci.
pup
stii ce mi-a zis mie un copilot de-al meu intr-o seara ( stim bine care) : „Fana, daca tu nu iti faci viata frumoasa, nu ti-o face nimeni!”….evident ca am sarit rapid sa ma apar sau cel putin sa ma justific de ce nu fac asa si i-am raspuns ca mi-ar fi mult mai usor daca ar scrie cineva o carte despre cum sa imi traiesc eu viata, iar eu sa o citesc si sa stiu care e the next step, as sti si pe cine sa pun vina daca nu imi covine ceva ce mi se intampla, ar fi mult mai simplu totul …..bineinteles ca a venit si raspunsul, pe care eu nu il anticipasem: „daca ar scrie cineva o asemenea carte, nu ar mai fi vorba despre viata ta, ci de a lui sau de una imaginata de el …pe a ta o scrii tu singura” …..asa ca sunt tot in ceata….deocamdata! noroc cu avioanele mele ( 18 mai nou cu cele recent achizitionate 😀 )
ah by the way am incercat margelele cu uniforma si cu bratara si merg foarte bine :D:D:D::D
nu stiu ce sa zic… ma tem ca asta cu „sa-ti faci singur viata frumoasa” e mai degraba o replica de literatura motivationala americana cam fara sustinere in real life. da’ ma bucur ca iti plac margelele. 🙂