toamna care ma cumpara

…dupa ce prietenul cezar mi-a atras atentia ca mai exista un licurici in blogosfera (ce cuvant pufos si asta – blogosfera), mi-am luat inima in dinti si am bantuit o vreme, virtual, prin mintzile oamenilor. sa vad cine, ce, cum, de ce, unde, cand… marturisesc: m-am cam speriat. o invazie de sentimente, ranchiuni, frustrari, drame, fericiri, plictisuri, tandretzi si iubiri au navalit peste mine si m-au ocupat. nu erau starile mele si totusi erau. mai mult, am simtit ca, in momentul in care am construit acest blog, am intrat in sistem. m-am inregimentat singura, cum ar veni. e de bine? e de rau? habar nu am. dar cum eu de-abia ma descurc cu ale mele stari si ganduri, iar sa le car si pe ale altora era prea mult, am stat cuminte trei zile si nu am mai scris nimic in jurnalul meu online. nici macar furtuna virtuala starnita de plecarea lui ds, nu m-a putut determina sa scriu vreun rand (si nici n-am s-o fac pentru ca, maxim, ce pot scrie despre asta? a explicat singur ce era de explicat). tot cezar a fost cel care m-a trezit din amortire cu comentariul lui si m-a pus pe treaba. omu’ vrea sa ma citeasca, dimineata, la cafea probabil, si, in acest caz, nu exista cale de intors: trebuie sa dam cezarului ce-i al cezarului. 🙂

…mi-am dat seama ca imi place orasul meu gol, dezbracat de oameni. mi-a tihnit vara asta in care terasele au fost la dispozitia mea, cinematografele – libere de transpiratie si magazinele aproape pustii in zilele in care imi trecea mie prin cap sa le calc. nu eram stapana orasului, de buna seama, dar imi era bine. luni dimineata, in timp ce ma indreptam spre redactie, m-a izbit insa senzatia stranie ca m-am trezit in orasul in care nu trebuie. strazile erau un adevarat furnicar prin care imi croiam drum anevoie si care ma sufocau. eram in orasul-de-toamna, plin ochi de studenti. nu mi-a placut, defel. i-as fi trimis pe toti acasa la ei sau pe coclauri, aiurea, ca sa imi lase mie strazile libere si gandurile neravasite. m-am calmat cand mi-am dat seama ca nu merita sa-mi bat capu’. oricum, nu pot schimba nimic. si e pacat de toamna asta atata de frumoasa sa mi-o petrec urand oamenii. de fapt, parca m-as indragosti un pic. ca tot sunt astrele “bine aspectate” in acest sens, dupa cum zice astrologul meu de serviciu, marlene, pe numele ei.

3 thoughts on “toamna care ma cumpara

  1. Draga mea, felicitari si sa te tzina cat mai mult!!!
    Si cum nu te-am citit de multisor, tzin sa-ti spun ca ti-ai modificat usor stilul….esti mult mai poetica…a la reportajele Ziarul si Clujeanul 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.