Blogul Licuricei

…pentru ca tot e la moda aceasta tema, ma intreb si eu: de ce iubim barbatii? in afara faptului ca asa e lasat de la Dumnezeu? nu am gasit alt motiv mai adevarat si natural, dar stiu ca fiecare femeie isi motiveaza iubirea diferit, poate si pentru ca ii este greu sa accepte ca asa ii e dat pe lumea asta – sa iubeasca Barbatul fara sa-si puna intrebarea de ce o face.

spre exemplu, pe unii barbati poti spune ca-i iubesti pentru ca stiu sa-ti poarte de grija si esti sigura ca atunci cand iti dai drumul cu ochii inchisi, sunt acolo, in spatele tau, sa te prinda. pe altii zici ca-i iubesti pentru ca te fac in fiecare zi sa razi sanatos, cu lacrimi, sau pentru ca in preajma lor te simti, fara cel mai mic efort, cea mai frumoasa femeie de pe Pamant. mai sunt barbati pe care crezi ca ii iubesti pentru aerul intelectual si complex pe care il degaja si care te fac pe tine, ca femeie de lume, sa te simti rafinata, sofisticata si inteligenta. si nu, in ultimul rand, sunt acei barbati pe care ii iubesti pentru simplul fapt ca au dorit sa te faca mama copiilor lor si au scos din tine, cu maiestrie, acea tandrete si dragoste pe care numai femeile-mame o pot avea.

cert e ca nu poti iubi barbatii „la pachet”, ci doar „la bucata”. eu, pe acel singur Barbat am crezut de fiecare data ca stiu, foarte precis, de ce il iubesc. nu mi se parea ceva complicat de aflat pentru ca fiecare aveam impresia ca era definit de o singura trasatura de penel (care, din varii motive, se estompa foarte repede, in maximum doi ani). ca urmare, pe primul Barbat il vedeam rebel si il iubeam, al doilea parea aristocratic si il iubeam, al treilea ma amuza teribil si il iubeam, al patrulea era naiv si il iubeam, al cincilea imi purta de grija si il iubeam, al saselea stia sa fie deosebit de tandru si il iubeam, al saptelea avea mii de carti citite in spate si il iubeam, al optulea ma enerva cat era de tipicar si il iubeam. la al noualea m-am oprit mai mult de doi ani. vreo cinci. adica, pana de curand.

pe acest al noualea Barbat nu l-am putut defini in nici un fel. culorile in el erau amestecate intr-o dezordine de nedescris. se calareau unele pe altele la gramada, cele calde razbeau cu greu de sub cele reci, iar cand ieseau la lumina erau atat de puternice incat ma dureau ochii si ii inchideam.

al noualea Barbat se revolta puternic cand i se parea ca „licentele mele literare” distrug „esenta conversatiei”, imi trantea telefonul in nas cand ma constata „superficiala si impulsiva” si se enerva cumplit cand eram „defensiva si evaziva”.

al noualea Barbat nu stia niciodata cu certitudine ce vrea, dar spunea ca eu nu stiu, cauta la nesfarsit dragostea care sa comprime lumea in jurul lui ca si cand nimic altceva n-ar mai fi existat si se impartzea in acelasi timp, cu fooooaaarte mare usurinta, in mai multe suflete si in mai multe inimi.

al noualea Barbat ma considera intr-o vreme cel mai bun prieten al lui, ma tinea in brate cum nimeni altcineva nu stia si nu putea sa o faca, si imi oferea la cele mai mici ore ale diminetii, cu senzualitate pot zice, explicatii despre chitarile Fender.

al noualea Barbat era la fel de impulsiv ca si mine, dar refuza sa o recunoasca, avea aceleasi valori ca mine, dar nu accepta ideea, isi dorea lucruri banale de la viata asta, dar ii era foarte greu sa inteleaga asta.

al noualea Barbat venea de peste mari si tzari sa ma vada doar daca ii trimiteam un simplu sms, statea ore in sir la telefon sa imi explice de ce nu i-a placut un anume film sau un anume concert si avea rabdarea de a ma sfatui atunci cand nu stiam pe ce drum sa o apuc, chiar daca nu ii urmam sfaturile.

al noualea Barbat nu era nici pe departe barbatul ideal.

iar asta dintr-un singur motiv: ca nu ma iubea.

(septembrie 2005)