Blogul Licuricei

…in vara asta m-am hotarat sa renunt la telefonul mobil. asta dupa ce, cu vreo doua-trei luni inainte, imi dadusem cadou calculatorul si renuntasem la netul de acasa. pentru mine, o persoana ce-si trage seva (si salariul, totodata) din comunicare si informatie, gesturile in cauza semanau a sinucidere. dar eram atata de satula de tehnologie si de modul in care imi acaparase viata, incat nu imi pasa care vor fi consecintele. asa ca, intr-o prima faza, mi-am anuntat prietenii ca nu voi mai putea fi gasita decat pe fixurile de acasa si din redactie (ca sa faca bine sa si le noteze), dupa care am inchis ustensila cu pricina si am aruncat-o intr-un sertar. singura concesie pe care am decis sa o fac a fost sa verific seara, inainte de culcare, daca am oaresce mesaje importante de la cei care nu aveau habar de decizia mea.

asa se face ca viata mea a capatat alt gust. paradoxal, am inceput sa vorbesc mai mult cu oamenii si sa-i ascult, nu doar sa-i aud. ori de cate ori ma intalneam cu cineva pe strada sau aiurea, nu-mi mai permiteam sa spun „n-am vreme acum. te sun pe mobil” (lucrul ce nu se intampla din cauza ca uitam), ci stateam si vorbeam pur si simplu cu omu’. mai mult, prietenele mele au reinvatat sa fie punctuale (dat fiind ca nu aveau cum sa ma anunte atunci cand intarziau la vreo intalnire prestabilita), iar mama sa se bucure ca e, din nou, implicata in viata mea personala (dat fiind ca ea era cea care prelua mesajele de pe fix cat eu lipseam de acasa). in plus, nu mai eram deranjata de tzarait cand imi era lumea mai draga, nu mai eram stresata ca mi-am lasat mobilul cine stie pe unde si nici ca nu l-am pus la incarcat. dar ce a fost cel mai important si ciudat totodata – timpul capatase parca, dintr-odata, o cu totul alta dimensiune unde nimeni si nimic nu ma grabea. aveam vreme de toate: de citit, de plimbat, de lenevit pe vreo terasa, de mers la film, de povestit cu lumea, de gandit, de iubit… mi-era bine. era ca o intoarcere in copilarie.

m-a tinut doua luni jumate. nici acum nu stiu precis de ce am revenit la mobil. cred ca din cauza reprosurilor care mi se faceau de catre cei care dadeau anevoie de mine. si poate pentru ca asteptam sa fiu sunata zilnic de o anumita persoana si mi-era teama ca nu cumva, din cauza razvratirii mele, sa nu imi ratez sansele la fericire (de parca daca vroia sa dea de mine n-ar fi putut altfel…) oricum, mobilul si-a facut din nou loc in viata mea. ba mai mult, acum am doua.  plus doua numere pe fix – unul de la romtelecom si unul de la upc. plus internet (ca intre timp mi-am luat alt laptop, iar la upc era ceva oferta triple pay). o nebunie intreaga. si nu sunt cu nimic mai fericita sau mai ancorata in realitate. din contra.