…marturisesc: n-am fost impresionata de fotografiile lui rene burri. cu toata celebritatea elvetianului, din toata expozitia pe care a vernisat-o azi la casa matei nu stiu daca mi-as fi ales vreo 3-4 pe care sa imi doresc sa le duc acasa. e drept si ca nu sunt o cunoscatoare in ale fotografiei, chit ca imi place extrem de mult. nu pot face eseuri sau analize pe tema asta, nu pot vorbi despre concepte, tehnici, abordari sau alte cele. dar stiu foarte bine cand ceva imi place sau nu. iar expozitia lui burri nu mi-a prea placut. nu mi-a atins nici o coarda sensibila, ca sa zic asa. m-am uitat o vreme la imaginile cu picasso si che guevara, (atat de citate de presa), gandindu-ma ca doar-doar voi gasi minunea din ele. n-a fost sa fie. o fi ceva in ele din moment ce sunt atat de celebre, dar ce? mie imi place, de exemplu, mai mult fotografia facuta lui picasso de roberto capa, aia in care pictorul are in mana o imensa umbrela de soare, cu ciucuri, pe care o tine deasupra unei femei ce se plimba pe plaja. sau cea facuta de doisneau, in care picasso apare cu tricoul de marinar. iar guevara cu trabucul in gura nu e chiar o exceptie, dat fiind ca si roberto salas are cateva cadre cu el comandante cam in aceeasi ipostaza. bineinteles, ca oricine stie ceva mai multe despre fotografie decat mine, poate sa-mi spuna ca sunt mai mult decat proasta facand astfel de afirmatii. ghinion.
ps: in schimb, mi-a placut rene burri in sine. un adevarat personaj.
există puţini fotografi în ziua de azi care pot fi numiţi privilegiaţi. rene burry a avut privilegiul de a fi, în numeroase rânduri, în locul potrivit la momentul potrivit. iar oamenii care fac istorie în domeniul lor vor fi întotdeauna respectaţi, chiar dacă între timp vin alţii care îi depăşesc.