De vreo trei ani, prietena mea Cora îmi tot spune că-mi face cunoştinţă cu un prieten de-al ei din Bucureşti (asta pentru că s-o fi săturat şi ea să mă vadă nepereche). Prietenul cu pricina, publicitar, se pare că e deştept, cu simţul umorului, stabil financiar şi, în acelaşi timp, complicat emoţional. Nu m-am înghesuit niciodată să-l cunosc din două motive. Primul dintre ele, pentru că singura poza pe care i-am găsit-o online nu-l avantaja deloc şi nu-mi zicea nimic (…sunt superficială, ştiu), iar al doilea pentru că părea muuuult prea cosmopolit pentru provinciala din mine (…şi mai sunt şi proastă, ştiu).
Pe de altă parte, eram curioasă despre dânsul şi nu cred că chiar aş fi zis ‘nu’ dacă era să fie. Doar că nu a fost să fie pentru că nu a prea trecut prin oraşul meu, iar eu la Bucureşti nu m-am dus. Iar când, în sfârşit, domnul cu pricina a ajuns la Cluj, respectiv ieri, a venit pentru altă tipă pe care a cunoscut-o singur, fără de ajutorul prietenilor. Faină viaţa asta, aşa-i? 😀 Well, noi să fim sănătoşi.
***
Mă distanţez tot mai mult de ideea de presă. Nu o mai simt ca meseria mea, cea în care eram ca peştele în apă, şi uneori asta doare foarte tare. Îmi pare că niciodată nu o să-şi mai revină la normal şi niciodată nu o să-şi mai câştige respectul meritat. Aş vrea să am un leac pentru asta. Mă simt însă neputincioasă. Şi mă enervez când văd cu câtă uşurinţă îşi taie singură craca de sub picioare.
***
Am fost în concediu şi a fost un fiasco. Am stat între betoanele Clujului (mai puţin două zile când am fost la cabana unei prietene) şi am strâns în mine frustrări peste frustrări. E al treilea an consecutiv în care nu am părăsit oraşul, iar chestia asta m-a deprimat fantastic. Oricât mă străduiesc nu reuşesc să depăşesc două praguri foarte importante pentru mine care să-mi permită un concediu relativ decent. Primul prag: banii. Habar nu am cum fac alţii, dar eu nu pot strânge bani. Nu am cum. Tot ce câştig într-o lună se duce pe mâncare, reparaţii casă şi alte cheltuieli domestice. Dacă fac o nebunie şi îmi iau o chestie „de lux”, ca să zic aşa, cum ar fi Macbookul Air, sunt destabilizată un an.
Aş vrea să găsesc formula magică să-mi suplimentez veniturile, dar aş intra într-un puternic conflict de interese şi nu pot. Ca urmare, concediile mi-s blocate. Şi chiar dacă aş face, printr-o minune, rost de bani, nu pot depăşi al doilea prag: nu am efectiv cu cine să merg în vacanţă. Nu sunt deloc genul care să plece singură, nici măcar nu iau în calcul alternativa asta pentru că mă cunosc foarte bine, aşa că sunt la mâna prietenelor. Doar că ele au soţi sau iubiţi şi nu pot fi a treia roată la căruţă. În plus, nu-şi organizează ei concediu în funcţie de timpul meu liber. Probabil vouă asta nu vă sună a ‘problemă’, dar este. Una foarte mare, chiar. Ca urmare, concediul meu este o ratare continuă. Nici nu ştiu de ce mi-l mai iau…
Te inteleg perfect la faza cu concediul :). Uite de aia n-am mai plecat eu la modul sanatos si serios de 3 ani. Pe de alta parte, cand o amica m-a invitat la Paris, am ramas cu gura cascata cand mi-a zis cat ar costa avionul. Si ea la randul ei a ramas cu gura cascata cand a auzit cat se mai castiga in presa in zilele noastre, ca tot veni vorba de presa 🙂
eu nu ştiu cum reuşesc alţii. ceva îmi scapă din viaţa asta…
Io, de cand m-am mutat asa, mai la tara, si mai avem si un mic business pentru care prestam tot de acasa, ma simt in concediu de cate ori petrec cateva ore printre betoanele Clujului….daca inainte vreme, cand locuiam in the city, tot ce visam era natura, verdeata, padure, cer, stele, aer curat, acum nah, tanjesc din greu dupa strazi animate, erase aglomerate, betoane incinse….:D
in legatura cu ingrijorarea din anii tai cei buni , inainte de o colonoscopie , fa-ti un ecograf -e mai usor suportabila ideea .
Asta-ti scriu pentru ca ma simt datoare fata de tine , sa te sustin in directia asta ,Dupa ce am citit postul tau , am hotarat ca e timpul sa merg totusi la un medic cu durerile din dreapta si a fost foarte bine- acum stiu ce am si nu mai exagerez din cauza fricii de boala .
Altadata am citit despre anii tai 40 , am inteles atunci cum trebuie sa-mi pregatesc „pragu”l si am inceput sa fac sport constant , mi-am invins frica de apa si am invatat sa merg pe bicicleta.Toate astea au avut un efect deosebit si asupra copiilor mei ,pentru ca am inteles cum sa-i incurajez si pe ei Mi-a prins foarte bine sa te citesc !
Daca vreodata te-ai indoit de utilitatea postarilor tale….
deea: fiecare vrea ce nu are. oameni complicaţi… 😀 😀
anna: seriooos? noah, asta e o chestie care mă surprinde. într-un mod tare plăcut, bineînţeles. 🙂 nu credeam că cineva mă ia foarte în serios şi ţine cont de ce zic. e foarte ciudat cu scrisul ăsta, de fapt. că am undeva, într-un colţ al creierului, ideea că lumea mă citeşte, dar, cum nu-i cunosc personal pe oamenii care o fac, e într-un fel ca şi cum n-ar fi nimeni acolo, în virtual. nu ştiu să explic starea…
oricum, mă foarte bucur că am putut fi cumva de folos şi că durerile din dreapta nu mai sunt ceva de care să-ţi fie teamă. am să fac şi eu o ecografie. numa’ să scap de lene, pentru că, vezi tu, eu nu-s aşa de discipliantă şi hotărâtă ca şi cititoarele mele. 🙂
Recunosc, problema companiei e mai dificila. Unii au gasit o rezolvare in Singles Camp:
„Cu o experienţă de mai bine de 10 ani în turism şi cu o intuiţie bine dezvoltată, Gheorghe Cândea a reuşit să creeze o comunitate puternică «pentru singuri» şi să aducă în jurul lui oameni joviali, prietenoşi, isteţi, dar care printr-o împrejurare sau alta a vieţii au rămas fără partener. Bazele grupului s-au pus în mediul virtual, dar cu timpul oamenii au ajuns să se cunoască şi în viaţa reală. „Nu sunt un adept al întâlnirirlor pe internet. Am vrut ca oamenii să se cunoască, să se desprindă de scaunul din faţa calculatorului şi să socializeze”, povesteşte Cândea.
Cam aşa a luat naştere comunitatea Singles Camp, care acum s-a extins în toate oraşele mari: Cluj, Braşov, Sibiu, Constanţa, Bucureşti, Brăila, Galaţi, Tulcea, Alba, Timişoara. Cei mai mulţi membrii sunt din Bucureşti, unde, de altfel, oamenii sunt şi cei mai activi, după cum spune iniţiatorul proiectului. „Au mai puţine prejudecăţi şi nu le este teamă să se afirme că sunt singuri, de aceea se şi organizează mai bine”, zice Gheorghe Cândea.
http://www.romanialibera.ro/special/reportaje/%E2%80%9Cesti-singur–hai-in-vacanta-%E2%80%9D-229862
Am mai scris un comentariu inaintea celui aparut. E ceva in neregula cu el?
ser’us, Aura. nu am găsit comentariul, dar îl caut şi îl eliberez. nu cred să fie ceva problemă cu el.
cât despre Singles Camp… chiar nu sună rău. nu ştiam de ei. foarte mulţam. 🙂
Aura, nu am găsit nicăieri primul comentariu. nici în spam, nici în aşteptare… nu ştiu ce s-a întâmplat cu el.
Poate s-a topit pentru ca avea la bord 2 linkuri? 🙂
Reiau:
Ziceam ca si eu ma mir cum de isi permit unii sa isi ia vacante de mai multe ori pe an, mai ales in locuri exotice. Ori jobul le da sansa asta, ori sint avantajati financiar.
Pentru cei mai putin norocosi ar exista varianta asta:
http://www.kolektiva.com/ro/
…sau cardurile cu plata in rate fara dobinda.
pfff. eşti plină de resurse. super site. foarte mersi 🙂