Blogul Licuricei

Mi-e foarte greu să mă adun şi să scriu câte ceva şi pe aici. Nu mă pot desprinde de Facebook, Pinterest şi filme online, de parcă toată viaţa mea numai acolo există. Poate chiar aşa şi e, de fapt. Problema e că nu mai am chef nici măcar de citit şi am o groază de cărţi bune care stau şi mă aşteaptă pe rafturile unei simpatice biblioteci. V-am pus şi o poză ca să vedeţi despre ce vorbesc. Dar să vă spun, totuşi, pe repede înainte ce am mai făcut din septembrie, de la ultima postare:

1. Am demisionat. Da, e a nu ştiu câta oară când fac asta de când am blogul ăsta şi, dacă mă întrebaţi de ce nu mă pot aşeza într-un loc, cred că vă pot explica. Am nevoie de cât mai multă libertate de mişcare, de posibilitatea de a lua singură decizii, nu ţinând cont de dorinţele vreunui şef, de a munci doar ce îmi place şi când îmi place, de a nu mai înghiţi lucruri pe care nu merită să le înghit de la nimeni etc, etc, etc. A fost o demisie destul de muncită, ca să zic aşa, un an m-am chinuit la ea, dar până la urmă mi s-a arătat. La sfârşitul lui octombrie, mai exact.

Iar acum, din acest punct de vedere, sunt foarte fericită. Fac tot PR, am deja trei clienţi faini şi sunt în discuţii cu al patrulea, îmi câştig deja salariul pe care îl aveam în agenţie şi îmi şi gestionez timpul exact aşa cum vreau. Sper să nu vorbesc într-un ceas rău, dar din punct de vedere profesional sunt chiar bine. Şi se pare că nu doar profesional pentru că fetele, prietenele mele, îmi spun că sunt muuuult mai luminoasă şi mai veselă şi că m-am schimbat foarte mult de când sunt freelancer. Am scăpat de frustrări, cum ar veni, şi asta se vede.

2. N-am slăbit. Nici nu mă străduiesc prea tare, ce-i drept, aşa că sunt tot pe la 60 de kile, deşi greutatea mea era de 49 în vremurile bune. Nu am nici cea mai mică voinţă de a face sport, nu mă abţin de la a mânca ori de câte ori mi-e poftă de ceva, nu îmi bat capul cu mâncat la ore fixe, calculat calorii şi alte de-astea, aşa că tot ce bag în mine se depozitează în lovehandlere, coapse şi mânuţe. Nu în zona feţei, dar de la clavicule în jos peste tot. Încă mai am talie, dar nu mai e ce-a fost.

Partea proastă e că nu mai îmi dau seama cum stă treaba cu alesul hainelor, nu îmi mai dau seama dintr-o privire dacă o chestie este mărimea mea şi îmi stă bine sau nu, aşa că la acest capitol mai am de lucrat. Mult de lucrat, aş zice, pentru că trebuie să-mi găsesc şi motivaţia de a cumpăra haine, motivaţie pe care nu o prea mai am. S-a pierdut undeva pe drumul dintre 49 şi 60 şi pierdută a rămas. Va trebui să rezolv cumva această situaţie.

3. Nu m-am îndrăgostit. Nu că nu aş vrea, dar nu e să fie. Ca să nu mint, există un tip care îmi place, dar de aici până la îndrăgosteală mai e mult. Adevărul e că nu cred că e exact ce îmi doresc. Sunt mofturoasă şi nu ştiu dacă sunt chiar îndreptăţită să fiu. Dar, vedeţi voi, după ce am ajuns până aici singură şi am văzut o mulţime de relaţii, cu bune şi cu rele, m-am cam blazat şi nu prea mai simt emoţie. E drept că nici nu înot într-o mare de tipi care să se arate interesaţi de mine, dar probabil că dacă aş fi un pic mai determinată lucrurile s-ar mişca un pic. Om vedea.

Cam asta ar fi analiza de Crăciun. Mai nimic, aş zice, şi mi-a fost foarte greu să scriu şi ăstea cinci paragrafe. Când eram suferindă din amor, scriam mult mai bine şi mai des. Nici măcar eu nu mai sunt ce-am fost. 😀