Proiectul ăla mârşav de lege pentru Roşia Montantă m-a făcut să ies din casă. Eu, care mă ciondăneam non-stop cu Mihai Goţiu pe tema exploatării, am ajuns în fiecare duminică să bat străzile Clujului de la ora 17.00, strigând cu convingere „Nu corporaţia face legislaţia!”. La partea cu statul pe jos activiştii nu m-au prins (nu îmi place ideea de „occupy”, de-aia), dar mă seacă faptul că suntem luaţi de proşti de către „aleşi” şi că proprietatea privată ajunge să nu mai însemne nimic. Acum mi-e că tot ei vor învinge şi mă simt neputincioasă chiar dacă fac ce fac…
***
M-am apucat de făcut brăţări. Asta pentru că atunci când mă uit la seriale nu pot sta numa’ aşa, să mă uit ş-atât, ci simt nevoia să meşteresc ceva cu mâinile. De fapt, am de multe ori nevoia asta de a lucra cu degetele. Nu ştiu de unde mi se trage, dar datorită ei mă apucă ba cusutul, ba pictatul, ba tricotatul, ba împletitul. Nu duc nimic la bun sfârşit şi lucrurile rămân pe jumătate făcute, dar măcar îmi ostoiesc pe o perioadă de timp nevoia. Tura asta e a brăţărilor modelul de mai jos. Am strâns o grămadă, o parte le-am făcut cadou, iar restul le ţin acolo chit că n-am nevoie decât de câteva din ele. Poate ar trebui să le vând, deşi mi-e un pic ruşine să o fac. Cine naiba ar cumpăra aşa ceva, de fapt? 😀
***
Cred că n-am mai citit o carte cap-coadă de vreo 4-5 luni. Am început mai multe, dar le-am lăsat baltă. Nu mi-au plăcut niciuna şi nici nu am avut chef de citit. Nu ştiu de ce. Ieri însă m-am apucat de „Shantaram” a australianului Gregory David Roberts şi mi-am recuperat starea de plăcere. Plăcere care a venit la pachet cu cheful de a scrie pe blog şi cu certitudinea că nu are rost să mă apuc să scriu vreodată un roman pentru că nu o să pot scrie veci la fel de fain ca oamenii ăştia numiţi scriitori.
***
De la o vreme mă împart între dragul de casa mea şi dorinţa de a o vinde şi de a o lua de la capăt în altă casă. Îmi închipui cum aş restaura ferestre vechi şi le-aş vopsi în gri-bleu deschis, cum aş recondiţiona parchete mâncate de timp, cum aş vopsi toată mobila albă şi aş reface fotolii colorate, cum aş căuta mozaicul perfect pentru baie şi robineţii perfecţi pentru bucătărie, cum aş colora pereţii sau i-aş lăsa albi (depinde că la partea asta încă nu m-am hotărât), cum aş face o mie de alte chestii ce ar da viaţă unei case noi şi vechi în acelaşi timp. După care mă simt vinovată că vreau să părăsesc o casă atât de generoasă cu mine, cu o energie incredibilă şi care m-a văzut şi ocrotit în toate clipele mele bune şi rele, şi o las baltă.
***
Am descoperit un nou serial mişto. British. „Peaky Blinders”. Dacă vă place „Boardwalk Empire”, sigur vă va placea şi ăsta.
***
Am un coleg la job care face biciclete. Ia un cadru de-aici, nişte roţi de nu ştiu unde, o şa din altă parte şi croieşte cele mai minunate biciclete din lume. Le colorează cu meşteşug (face chiar şi biciclete cu buline) de ajung să arate precum bicicletele din poveşti (asta în caz că există biciclete în poveşti pentru că poveşti nu am mai citit de foooarte multă vreme). Şi de câte ori văd că a mai făcut o bicicletă nouă îi spun că vreau şi eu una. Şi el, de fiecare dată, zice că-mi face. Doar că o las baltă repede pentru că mi-e frică să mă dau cu bicicleta.
***
Încă mă întreb ce dracu’ vreau să fac cu viaţa mea. Şi sunt curioasă cum se va sfârşi.
dar ce are casa ta de vrei (uneori) s-o parasesti ? inutil sa mai spun ca toate acele modificari le poti face in orice casa. si nici nu mai dai jde mii de milioane la notari, primarii, cadastru si ce-o mai fi
nici eu nu stiu a zice ca scritorii, ca mi-ar fi placut sa-ti pot zice ceva incurajator, dar mai bine las pe urmatorii comentatori, ca or zice ei mai bine
casa mea e în formă de L şi forma asta nu e prea ofertantă. în plus, ai mei au făcut de-a lungul vremii nişte modificări care mie nu-mi sunt pe plac. so, mi-e dragă, dar aşa mi-ar plăcea să fie un pic altfel. 🙂
e bine că zici şi atât, don’t worry 🙂 nu sunt în pasă rea chiar deloc. ca norocu’ 😀
three days later:
Laura, ce le-ai facut cititorilor tai ? Trebuie sa ma tem !?
mai degrabă eu trebuie să mă tem că eşti singurul cititor care a rămas, deşi nu scriu nimic. normal ar fi să nu mai fie nimeni pe-aici, nu? 😀 😀
Ia uite, ca mai trece cate un cititor pe aici! Si-mi pare rau ca nu scrii mai des! 🙂 Ma uit si eu de vreo saptamana la Broadwalk Empire, foooarte misto.
deea, plecăciuni. adevăru’ e că nu-mi mai merit cititorii pentru că nu pun osul la treabă…
dar Broadwalk rulz 😀
…un bun amic m-a intrebat candva: „Ba’, da’ daca tot trebuie sa ne imbracam, de ce sa nu ne imbracam misto ?” I-am raspuns cu un „evident, mosule ! ca-i pe principiul daca tot trebuie sa faci un lucru, de ce sa-l faci de mantuiala ?”, dar dupa aia mi-a picat si mie fisa ca nu-i totuna. E o chestie aparte si cum vezi unele lucruri ca fiind intrinseci propriei personalitati au ba.-Asa ca dupa isi psihanaliza amicu’ meu relatia sa personala cu vestimentatia, dupa o vreme m-am apucat sa mi-o analizez si eu pe a mea cu casa. Fara una te perinzi prin lume ca melcu’ fara cochilie, ca testoasa fara carapace, ca ariciu’ fara tepi s.a.m.d., deci cu o parte integranta lipsa. Si de n-as vedea-o astfel, cam trebuie sa recunosc ca-mi este deopotriva si cel vechi si statornic compagnion (iti inteleg pe deplin scrupulele de nu-ti trada miseleste casa parinteasca ! 🙂 ) si al’ de-mi aminteste cel mai bine principiul-ca-n viata pana la urma esti singur. N-o mai lungesc si te-ntreb la randu-mi: daca tot trebuie sa ai o casa, de ce nu ti-ai face-o misto ?
păi, casa mea nu e urâtă nici acum, doar că îmi place mie ideea de a redecora de la zero o casă nouă. că mă mai plictisesc de ce am 🙂
Te citesc, te citesc, numa că scrii cam rar în ultima vreme :). Iar de casa ta nu te lua, că e foarte faină 😀
si intre timp, mai ales ca vin Craciunul si Revelionul, ce vreti sa faceti cu viata dvs. ?
la sfirsit de an, intrebarile acestea revin, de obicei, mai dureros.
cum se va sfirsi ?
sincer? habar nu am 🙂