…ar fi mai mică decât mine cu vreo trei-patru ani, ar avea părul şaten închis şi uşor creţ, pielea albă ca porţeleanu’ şi ochii albastru-senin. Iar asta pentru că ar semăna cu taică-meu, spre deosebire de mine, care am luat tot ce se putea lua fizic de la maică-mea. Ar fi, indiscutabil, mai frumoasă şi mai decorativă decât mine, dar nu cred că ar pune mult preţ pe aceste „detalii” şi ar fi doar nărăvaşă şi impetuoasă peste poate. Mai mult de atât, ar fi un amestec de graţie şi sportivitate greu de înţeles şi, în acelaşi timp, greu de stăpânit.
Nu ar face matematică-fizică, aşa cum am făcut eu, pentru că ai mei şi-ar fi învăţat lecţia şi ar fi lăsat-o să-şi aleagă liceul după bunul ei plac. S-ar duce mai degrabă la muzică, pentru că ea, spre deosebire de mine, ar fi moştenit talentele părinţilor. Cred că ar fi cântat la violoncel sau la saxofon tocmai pentru că ar fi vrut să fie un pic altfel decât ceilalţi. Dar nu s-ar da peste cap cu muzica, ci şi-ar pierde timpul cu parapantiştii, skaterii, bikerii, rolleri, grafferi şi alţii la fel de altfel, ceea ce ar stârni furtuni de discuţii cu ai noştri şi uşoare invidii din partea mea, non-sportiva.
Aia mică ar fi tot timpul în excursii şi în munţi, iar dulapurile şi debaralele ar fi ticsite cu bocancii, parazăpezii, polarele, rucsacii şi izolirurile ei. Când s-ar îmbrăca în rochie ar fi sărbătoare în casă şi maică-mea, de drag, ar pune-o să se învârtă de câteva ori bune în faţa ei înainte de a ieşi în lume. Spre deosebire de mine, ar fuma ca un turc, căci ar fi, cum spuneam, fata lui tata. Nu ştiu dacă ar fi luat şi alte vicii de la el, dar dacă da, am fi lucrat din plin la asta.
Evident, ar fi fost mai bună la suflet decât mine şi deloc cârcotaşă. Ar fi văzut părţile bune ale oamenilor şi ar fi salvat tot ce se putea salva: căţei, pisici, bătrâni, cerşetori, ţigani de la Pata Rât şi orice om chinuit şi al nimănui ce i-ar fi ieşit în cale. Ar fi curăţat toate văile lumii şi ar fi plantat toţi copacii Europei, şi nu s-ar fi plâns niciodată de oboseală, mizerie sau foame.
Când ar pierdea vremea prin casă, ar găti cele mai delicioase mâncăruri ever fără să-şi pună măcar problema că ştie sau nu să gătească. Ar fi, de asemenea, femeia unui singur bărbat, pentru că ar alege o singură dată şi bine. După acest pas, casa ei ar fi plină de copii (aici nu sunt decisă dacă va avea 4 sau 5) şi s-ar ocupa de toţi, în egală măsură, fără ca asta să i se pară o corvoadă şi fără să dea semne de oboseală.
Nu ştiu dacă ar face vreodată carieră. Nu cred. Ar avea mai degrabă norocul să găsească pe cineva suficient de inteligent cât să facă mulţi bani şi suficient de deştept cât să o iubească pe ea şi să o ţină acasă. Nu de alta, dar sora asta a mea ar fi un diamant rar pe care ar fi păcat să-l laşi să se zgârâie prin te miri ce locuri plin de răutăţi şi ambiţii.
Mda. Pe o astfel de soră aş invidia-o fără doar şi poate. Bine că nu există. 😀