Blogul Licuricei

Uneori scriu la nervi şi supărare. Mă descarc punând pe hârtie cuvinte după cuvinte după cuvinte până când mă opresc brusc într-un punct sau pur şi simplu lăsând frazele în aer. Salvez apoi totul şi uit. Aşa mi se adună în draft tot felul de texte, fără de cap şi coadă, şi pe care la un moment dat ajung să le şterg. De data asta, găsesc de cuviinţă să le pun aici, aşa cum zac ele acum în draft. Fără de corectură, fără de îndulcire, fără de sfârşit. Cum ar veni, luaţi de aici, că şi aşa nu am scris de mult timp.

Draftul unu (din 14 ianuarie)

…poate ar trebui să-mi numesc blogul aşa – Jurnalul unei disperate. De ce nu, la urma urmei? Se pare că sunt oameni care mă citesc şi care au impresia că acest cuvânt, disperare, mă defineşte. Nu are importanţă pentru ei că eu nu mă simt aşa şi nici măcar nu gândesc despre mine în termeni de disperată, ci, dacă aş face-o, aş merge pe desperată (mici nuanţe care lor le scapă şi care pentru mine sunt definitorii), aşa după cum nu are importanţă pentru ei că logic ar fi ca eu să îmi declar prima pierderea speranţei, nu ei să vină să mi-o spună. Desperarea asta e o chestie atât de intimă şi de personală încât sunt de părere că numai eu pot spune când şi cum are loc, şi nimeni altcineva. Dar câtă vreme scriu că sunt singură şi că mi-e dor de vremurile în care iubeam, e suficient pentru ei să îşi dea seama cât de disperată sunt. Perspicacitate nu glumă. 🙂

Nu aş fi deschis subiectul dacă nu se lega oarecum de mici chestii care mi s-au întâmplat de curând şi care au făcut să mă întreb de ce unii oameni mă percep într-un mod total diferit de cum mă prezint eu sau de cum cred că mă prezint eu lumii? Spre exemplu, zilele trecute un amic era absolut convins că sunt genul care merg des pe munte şi dorm în cort fără nicio problemă. De unde dracu’ ideea asta, nu ştiu, mai ales că nici măcar un moment în discuţiile noastre de până atunci nu pomenisem subiectul „munte” sau plăcerea mea pentru această formă de relief.

Nu am avut în viaţa mea nici măcar bocanci de munte, darămite cort, sac de dormit, izolir sau alte chestii din astea absolut indispensabile, zic eu, unui om care ar cutreiera munţii. E drept că, o dată la 10 ani am dormit în ceva cort, dar nu mai mult de trei zile şi nu pentru că am ţinut neapărat, ci pentru că s-a nimerit. E de asemenea drept că nu fac cine ştie ce fiţe dacă ajung să dorm în cort, dar dacă e să aleg, nu e primul loc în care aş dormi, ba e chiar ultimul. Ca urmare, de unde până unde las impresia că sunt genul ăla nu pricep.

Un alt amic de-al meu e convins că eu mă mint pe mine când spun că sunt împăcată cu situaţia în care mă aflu. Cum care situaţie? Aia în care eu sunt „singură şi fără bărbat”, ca să citesc un clasic în viaţă. Nu contează pentru el că mă cunoaşte de 12 ani şi că i-am povestit câte-n lună şi-n stele fără nicio jenă, nu contează că îmi asum acei –––

Draftul doi (din 2 februarie)

Dacă m-am săturat de ceva până peste cap, atunci m-am săturat de impostură. Şi m-am mai săturat de lipsa valorilor şi de depăşirea unor limite ale bunului simţ. Nimeni nu pare să mai ştie azi unde îi e locul şi cât i se întinde plapuma şi toţi au impresia că sunt vedete şi mici genii în te miri ce. Şi culmea e că NU SUNT! Mulţi dintre ei sunt ca noi toţi, mediocri, şi nu au nimic de spus, atâta doar că nu-şi mai văd lungul nasului. Poate e vremea să o facă şi să bage la cap următoarele:

1. Dacă eşti blogger de mare sau mic succes, nu înseamnă neapărat că eşti şi jurnalist. Aşa după cum nu eşti jurnalist dacă ai bani, deschizi un ziar online  şi te apuci să scrii în el sau cumperi franciza unei televiziuni şi îţi dai cu părerea în prime time.

2. Dacă scrii despre lucruri frumoase, nu înseamnă automat că faci presă.

3. Dacă eşti jurnalist, nu înseamnă că ştii să scrii corect gramatical.

4. Dacă scrii corect gramatical, nu înseamnă că eşti dăruit în ale scrisului şi e musai să devii scriitor.

5. Dacă îţi pui fotografii de modă pe blog şi îţi combini hainele noi cu alea de la second hand, nu înseamnă că eşti stilist şi ai un cuvânt de spus în materie de fashion.

6. Dacă eşti invitat de prieteni la emisiuni TV, nu înseamnă că spui chestii importante şi eşti lider de opinie.

7. Dacă ai un aparat foto şi faci mii de poze pe care le postezi pe te miri unde, nu înseamnă că eşti fotograf.

8. Dacă te uiţi la zeci de filme, nu înseamnă că eşti şi critic de film.

9. Dacă spui cu titlu de mari filosofii de viaţă o mulţime de platitudini luate din cărţi motivaţionale americane, nu înseamnă ca eşti un bun om de comunicare.

10. Dacă ai bifat toate cărţile lui Coelho sau ale lui Dan Brown, nu înseamnă că eşti citit.

11. Dacă ştii pe de rost Nietzche şi alţi „grei”, nu înseamnă neapărat că eşti şi deştept.

12. Dacă îţi formulezi frazele alambicat şi foloseşti cuvinte complicate, nu înseamnă că eşti o persoană profundă şi înţeleaptă.

13. Dacă    –––

***

PS: Draftul doi e scris la nervi comuni cu Dora.