4

despre ciuda

…ma uit la articolul din jurnalul national – “romania, ca o varza a la cluj” si ma tot minunez. respira ciuda si enervare prin toti porii, materialul asta. ziaristii bucuresteni (ma refer la cei care zic ca-s autentici, nascuti si crescuti in capitala) sunt deranjati din ce in ce mai mult de asa-zisa “invazie ardeleana”. s-au saturat, probabil, de faptul ca gasesti ardeleni, in special clujeni, peste tot – in guvern, in presa, in multinationale -, si, ca urmare, si-au pus piticii pe masa in prima pagina a ziarului. doar ca nu au facut-o tocmai profi. s-au limitat la o insiruire de nume de oameni la putere care au facut scoala la cluj. nu au facut nici o conexiune, nu au aratat ce anume e rau in asta, au dat o declaratie anonima, ca sa nu mai spun ca explicatiile foto sunt de-a dreptu’ tampite… pe scurt, au lasat sa se inteleaga ca toti acesti clujeni “la putere” se cunosc si se sustin intre ei. cum ar veni, ana are mere. so, what? “care e problema, de fapt?”, se intreaba, pe buna dreptate, un necunoscator. ce importanta are daca in guvern sunt mai multi timisoreni, ieseni sau clujeni decat bucuresteni? daca fac treaba buna, unde-i necazu’? ma gandesc ca ei cred ca clujenii nu fac, de fapt, treaba buna. ca sunt doar oportunisti, dornici de imbogatire, provinciali si mai stiu eu cum… poate au dreptate. dar daca tot vroiau sa arate care e raul in aceste relatii (exista intr-o forma sau alta, dar in mod clar nu sub forma stupida de “au invatat toti la cluj”), trebuiau sa scormoneasca mai adanc si de-abia dupa aia sa scrie. pai, daca tot e vorba de teoria conspiratiei sa o duca pana la capat. altfel, e doar un articol ciudos din care nu reiese nimic mai mult decat ca nu le place ca se formeaza un centru al puterii politice, economice etc. in afara capitalei. atata paguba. nici noua nu ne place bucurestiul si aerele lui si n-am mai murit.

3

toamna care ma cumpara

…dupa ce prietenul cezar mi-a atras atentia ca mai exista un licurici in blogosfera (ce cuvant pufos si asta – blogosfera), mi-am luat inima in dinti si am bantuit o vreme, virtual, prin mintzile oamenilor. sa vad cine, ce, cum, de ce, unde, cand… marturisesc: m-am cam speriat. o invazie de sentimente, ranchiuni, frustrari, drame, fericiri, plictisuri, tandretzi si iubiri au navalit peste mine si m-au ocupat. nu erau starile mele si totusi erau. mai mult, am simtit ca, in momentul in care am construit acest blog, am intrat in sistem. m-am inregimentat singura, cum ar veni. e de bine? e de rau? habar nu am. dar cum eu de-abia ma descurc cu ale mele stari si ganduri, iar sa le car si pe ale altora era prea mult, am stat cuminte trei zile si nu am mai scris nimic in jurnalul meu online. nici macar furtuna virtuala starnita de plecarea lui ds, nu m-a putut determina sa scriu vreun rand (si nici n-am s-o fac pentru ca, maxim, ce pot scrie despre asta? a explicat singur ce era de explicat). tot cezar a fost cel care m-a trezit din amortire cu comentariul lui si m-a pus pe treaba. omu’ vrea sa ma citeasca, dimineata, la cafea probabil, si, in acest caz, nu exista cale de intors: trebuie sa dam cezarului ce-i al cezarului. 🙂

…mi-am dat seama ca imi place orasul meu gol, dezbracat de oameni. mi-a tihnit vara asta in care terasele au fost la dispozitia mea, cinematografele – libere de transpiratie si magazinele aproape pustii in zilele in care imi trecea mie prin cap sa le calc. nu eram stapana orasului, de buna seama, dar imi era bine. luni dimineata, in timp ce ma indreptam spre redactie, m-a izbit insa senzatia stranie ca m-am trezit in orasul in care nu trebuie. strazile erau un adevarat furnicar prin care imi croiam drum anevoie si care ma sufocau. eram in orasul-de-toamna, plin ochi de studenti. nu mi-a placut, defel. i-as fi trimis pe toti acasa la ei sau pe coclauri, aiurea, ca sa imi lase mie strazile libere si gandurile neravasite. m-am calmat cand mi-am dat seama ca nu merita sa-mi bat capu’. oricum, nu pot schimba nimic. si e pacat de toamna asta atata de frumoasa sa mi-o petrec urand oamenii. de fapt, parca m-as indragosti un pic. ca tot sunt astrele “bine aspectate” in acest sens, dupa cum zice astrologul meu de serviciu, marlene, pe numele ei.