Partea proastă la a fi femeie singură e că nu are cine să-ţi ducă plasele când vii de la piaţă sau să-ţi mute mobila în casă atunci când faci curat în casă. Şi nu zic asta în bătaie de joc. Ca “femeie tânără, belă şi de nimeni nu depend” te descurci şi găseşti soluţii mulţumitoare pentru orice, chiar şi pentru sex, dar când vine vorba de ridicat greutăţi realizezi că eşti neputincioasă şi că ai da un regat pentru nişte braţe sănătoase de bărbat.

Asta nu înseamnă neapărat că minimalizez rolul bărbatului într-o relaţie de cuplu, Doamne fereşte! Cred că, odată ajunşi acolo, unii dintre ei fac faţă cu succes responsabilităţilor, se dovedesc iubiţi tandri şi parteneri de nădejde. În plus, pot fi spirituali, grijulii şi loiali. Dar toate aceste talente ale lor le poţi obţine şi dacă nu eşti implicată într-o relaţie.

Poţi oricând suna un prieten pentru a sta de poveşti la o bere, un altul să-şi pună relaţiile în funcţiune pentru a-ţi rezolva diferite probleme şi un altul cu care să faci sex atunci când vrei să înlocuieşti vibratorul. La astfel de acţiuni, toţi prietenii bărbaţi sar să te ajute, cu atât mai mult cu cât sunt lucruri avantajoase de ambele părţi.

Dacă e vorba, însă, de a monta nişte amărâte de jaluzele la verandă sau de a-ţi muta dulapurile dintr-o cameră în alta înainte şi după zugrăvit, constanţi că te loveşti de o mare problemă. Acest “domeniu” nu este acoperit de prietenii tăi. Iar asta dintr-un motiv de-a dreptul paradoxal: lucrurile ăstea făcute de bărbaţi se dovedesc a fi intime şi “de cuplu”. Atât de intime încât ţie nu îţi vine să apelezi la ei, iar ei nu se înghesuie să te ajute.

Să mă explic. Dacă prietenul respectiv e căsătorit, îl ştergi de pe lista de “ajutor la mobilă” de la bun început. Nevestelor nu le place să existe o prietenă care să beneficieze de calitatea de “bărbat de casă” a soţilor lor. Practic, asta face diferenţa între una căsătorită şi una necăsătorită. De-aia şi-a luat soţ, la urma urmei, să nu trebuiască să facă ea treburile de bărbat în casă.

În momentul în care soţul merge să-i bată covoarele vecinei, e începutul sfârşitului sau cel puţin i-ai băgat nevestei mortul în casă. Chiar dacă nu o să-ţi spună niciodată în faţă că nu i-a plăcut că ai apelat la “al ei”, nevasta va ţine minte asta şi te va privi cu suspiciune de atunci încolo, întrebându-se de ce nu ai apelat la soţul alteia. Ba i-ar mai putea reproşa amărâtului, în timpul unei certe de familie, că “la aia te-ai dus să-i baţi covoarele cum te-a chemat, dar eu te rog să schimbi becul în cămară de o lună şi tot ars e”.

Cum tu, ca femeie singură, ştii toate astea intuitiv şi nu ai nevoie de discuţii aiurea, te abţii a apela la soţii prietenelor pentru astfel de treburi. Îţi mai rămân pe listă prietenii necăsătoriţi. Dar şi cu ăştia e o problemă. În momentul în care îi chemi să îţi mute dulapul, e ca şi cum i-ai invita să-ţi cunoască familia duminica, la masa de prânz.

Se deschide o uşă diferită, care îi conferă respectivului un statut ciudat pe care nu ştii cum să-l gestionezi. Nu e nici iubitul tău şi nu e nici “doar un prieten”. Chiar dacă tu ai putea face faţă noii situaţii, îţi va fi imposibil să-i explici mamei tale, care aşteaptă de o viaţă să te vadă “la casa ta”, că nu nimic între voi.

Ăsta e deja un război greu de dus. Mereu ţi se va spune “Eu nu înţeleg ce nu-ţi place la băiatul ăla care ne-a mutat dulapurile. Vezi că nu mai eşti ce ai fost odată, îţi trece vremea şi o să mori singură şi a nimănui”. Unde mai pui ca s-ar putea ca respectivul să îşi facă şi el vise că e loc de mai mult în relaţia dintre voi. Doar ţi-a mutat dulapul, nu? Şi de aici, alte şi alte complicaţii.

Ca urmare, singura soluţie în astfel de situaţii e să apelezi la un necunoscut, care mută mobilă şi montează jaluzele pe bani. Dar, înainte de asta, ar trebui să-ţi iei un job, ca să ai de unde să-l plăteşti. 🙂

Ştiţi cum apar în revistele de modă tot felul de pagini cu produsele cele mai tari ale sezonului? Must-have-urile, cum ar veni. Ei bine, articolul ăsta e o astfel de pagină. Doar că e gratis, că e pentru prietene. 😀

De aici veţi afla că nu veţi fi cele mai “hot” femei ale acestei veri dacă nu veţi avea în picioare sandale precum cele de mai sus. Sau modele asemănătoare, ca mai jos. Şi asta nu pentru că sunt făcute de prietenele mele, Cora şi Dani, ci pentru că sunt lucrate de mână de la cap la coadă, sunt din piele şi sunt foarte faine.

Fetele s-au apucat de manufacturat sandale acum vreo lună jumate, dacă bine ţin minte, şi au scos tot soiul de modele, aşa că unul dintre ele sigur vă va plăcea. În fotografiile de mai jos sunt doar puţine dintre ele. Perechea costă 170 de lei. Dacă vă plac, vă dau numărul lor de telefon să vă înţelegeţi. Vor avea şi site în curând, pe adresa: www.atelierele-harniciei.ro

Uneori am impresia că m-am născut odată cu TIFF-ul, chit că au trecut doar nouă ani de când e pe aici, pe la noi. Am fost prezentă la fiecare ediţie, zi de zi şi, până acum doi ani, aproape noapte de noapte. M-a uitat Dumnezeu cu orele prin sălile de cinema şi am respirat tinereţe şi civilizaţie alături de miile de cinefili împătimiţi. TIFF-ul este, din punctul meu de vedere, cel mai bun lucru care s-a întâmplat vreodată în Cluj.

Cu toate astea, nu i-aş condamna pe organizatori dacă l-ar muta în altă parte. Din contră. M-aş bucura, oricât de aiurea sună asta. Şi nu din spirit de frondă sau pentru că e la modă acum să nu mai fi patriot local, ci pentru că sunt convinsă până în străfundurile mele că administraţia clujeană şi Clujul în sine nu merită acest festival. Li s-a pus în braţe un lucru pe care nu-s în stare să-l ducă şi nici nu sunt interesaţi să o facă.

De ce nu-s interesaţi? Din prostie şi lipsă de viziune. Oricâtă bunăvoinţă ai avea, nu poţi să nu remarci că edilii locali, indiferent de culoare politică, sunt incapabili să gândească pe termen lung şi la scară mare. Sunt mici, orgolioşi, corupţi, răzbunători şi înguşti la minte. Au îngropat rând pe rând, prin nealocare de fonduri şi lipsă de interes, tot felu’ de festivaluri bune, începând de la cel de jazz şi terminând cu cel de teatru.

Se bat în piept că trăiesc într-un oraş universitar, dar se comportă şi gândesc ca şi cum ar sta în vârful muntelui. Dacă nu le ies foloase necuvenite dintr-un eveniment, nu le pasă şi nu se agită să facă lucrurile să meargă. Nu îşi merită oraşul şi nu merită nici acest festival, aşa după cum nu-l merită nici acea parte din presa clujeană care, nebeneficiind de publicitate din partea TIFF,  se face că un astfel de eveniment nu are loc. Iar asta, pe lângă  prostie, e dovada unei lipse crase de profesionalism.

Ca urmare, îmi doresc sincer ca TIFF-ul să plece din Cluj. Să se mute la Sibiu sau la Budapesta, după cum zicea Tudor Giurgiu. Oriunde din aceste locuri va fi susţinut aşa cum se cuvine. Şi poate măcar atunci, încrezuţii noştri edili locali, care cred că totul li se cuvine, se vor trezi la realitate. Deşi, slabe speranţe. Vorba aia, de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere!