Îmi plac cănile. Nu ştiu dacă am mai spus asta, dar iaca, o spun acum. Habar nu am de ce îmi plac şi cum se traduce asta psihologic (dacă se traduce), dar cert e că îmi plac. Am strâns o grămadă de căni până acum, multe dintre ele le-am spart sau le-am dat, iar o parte le-am pus şi uitat în credenţul din bucătărie. De folosit folosesc acum doar patru, fiecare legată de un alt sentiment.
Cea mai veche dintre ele e o cană rubensiană albă, cu interior verde măr, mare şi generoasă precum o lună plină. E o grăsunică pe care o am de pe vremea când nu umblam cu jumătăţi de măsură şi vroiam totul sau nimic de la oamenii de lângă mine. Nu mi-au prea ieşit mie pasienţele, ca să zic aşa, a trebuit să-mi reconsider perspectiva asupra lumii şi vieţii, dar pe grăsunică o iubesc la fel de mult ca acum vreo opt ani când am cumpărat-o. În plus, e singura cană din casă cu care beau apă, pentru că am impresia că din restul nu-mi trece de sete. Aşa după cum, de când mă ştiu, mănânc ciorba sau supa doar cu aceeaşi lingură, pentru că altfel nu mă satur. Mna, pitici şi pitici.
Urmează apoi cana cu fetiţa-îngeraş pe care am cumpărat-o acum vreo cinci ani din vreo trei motive: 1. are o toartă foarte la îndemâna degetului mare; 2. fetiţa-îngeraş e desenată fuuuarte drăgu’; 3. se potrivea cu nevoile mele emoţionale de atunci, respectiv de a fi ocrotită sub o formă sau alta, chiar şi de un înger de pe o cană. După ce am cumpărat-o, a devenit pentru multă vreme cana-de-la-job şi a simţit gustul a zeci de soiuri de ceai, albe, verzi, negre, roşii, cu teină, fără teină, cu lapte, fără lapte, cu zahăr, fără zahăr etc. E din porţelan fin şi transparent, care prinde petele de ceai foarte repede, ca urmare e cana care necesită cea mai multă îngrijire. Ce ţi-e şi cu îngerii ăştia… Şi eu care speram să fie invers 🙂
În urmă cu vreun an jumate, snoabă cum sunt, am cumpărat cea mai snoabă cană posibilă. E atât de snoabă încât se potriveşte perfect cu culorile în care e zugrăvită camera mea: bleu Celestial Cloud 2 şi maro Intense Truffle. De fapt, de-aia am şi luat-o: să se asorteze cu interiorul şi să îmi dea o senzaţie de perfecţiune când beau ceai sau cafea la mine în cameră. Are un design vintage şi feminin, care merge de minune cu biroul meu. Iar când combin cafeaua cu lapte, culoarea obţinută e exact maro-ul de pe cană sau de pe perete. Ce poate fi mai perfect de atât? 😀
Ultima şi cea mai nouă cană e delicată, micuţă, fină şi plină de inimioare. Şi mai are şi o linguriţă pe măsură. De fapt, am două astfel de căni, pentru că aşa era oferta de la Yves Rocher. Cum sunt în perioada în care chiar îmi doresc să iubesc, deşi mi-e din ce în ce mai greu să am sentimente din astea, setul de două căni de dragoste stilizată se potriveşte la fix. Aşa că una din căni e acasă, iar cealaltă la job, ca nu cumva să dea dragoste peste mine pe undeva şi să nu am cana potrivită la îndemână. Partea proastă cu cănile ăstea e că nu încap în ele mai mult de 150 de ml, dar nah, bine-i şi aşa dacă aduce dragoste în schimb. 🙂
Acestea fiind zise, mă pregătesc pentru o nouă cană. Ştiu şi de unde o voi cumpăra şi când. Dar toate vor fi dezvăluite la vremea lor. Până atunci vă doresc o primăvară frumoasă şi căni pe măsură 🙂