- Spartacus
De când am aflat de www.vplay.ro, viaţa mea s-a schimbat complet. Nu mai ies din casă decât obligată, nu mai am chef să citesc, nu mă interesează terasele, nu îmi pasă că e soare afară şi vorbesc pe mess cu oamenii numai câteva cuvinte, din politeţe. Tot ce fac, de dimineaţa până noaptea târziu, e să mă uit la seriale. Iar asta mă face extrem de fericită.
Am început această dependenţă (pentru că, de bună seamă, e o dependenţă) cu Gossip Girl. Nu ştiu cum şi de ce l-a ales, nu văzusem niciun sezon până atunci, dar cred că doream ceva uşor şi fără prea mari bătăi de cap. Ca urmare am ajuns să mă culc noaptea la 2.00, după ce terminam câte un sezon-maraton.
Habar nu am ce m-a atras la serialul ăsta, dar tare bine mi-a picat să văd cum îşi trăiesc viaţa copiii bogaţi, răi şi frumoşi ai New York-ului. Mă săturasem probabil de ţiganii noştri, de oameni prost îmbrăcaţi şi de chestii aşa-zise profunde, aşa că superficialitatea mascată a celor din înalta societate newyorcheză a picat la ţanc. După ce m-am pus la punct cu Gossip Girl (a se citit “am ajuns la zi cu toate episoadele”), am trecut mai departe.
La Brothers & Sisters, mai exact. Ei, bine, serialul ăsta m-a făcut să-mi dau seama de două lucruri. 1. Că nu mă pot uita deloc la doi bărbaţi care se sărută. Toate scenele de acest gen le-am petrecut cu mâna pe ochi sau cu privirea în altă parte. 2. Că pentru prima oară îmi doresc ce nu mi-am dorit niciodată: să fi avut o familie numeroasă şi complicată. Înainte de a vedea toate cele patru sezoane din Brothers & Sisters nu am tânjit după certuri amuzante în familie, aglomerări la masă, probleme sentimentale, complicităţi şi secrete care ies la iveală înainte de a fi spuse. Acum, lipsa unor fraţi (de preferat 4 sau 5) e singurul regret al copilăriei mele. Evident, fraţii la fel de simpatici şi faini ca cei din serial. Altfel, nu se pune.
De la cei cinci fraţi Walter am trecut la Spartacus: Blood and Sand. Ei, bine, aici aş fi stat zece sezoane dacă s-ar fi putut. Şi nu pentru că actorul principal, Andi Whitfield e unul dintre cei mai frumoşi bărbaţi în viaţă (dacă e să mă întrebaţi pe mine, cel mai frumos chiar), ci pentru că povestea gladiatorului care a băgat Roma în sperieţi m-a fascinat de când mă ştiu. Ba chiar multă vreme am cochetat cu ideea de a scrie un roman istoric despre ce s-a întâmplat cu Spartacus după răscoală.
Dat fiind că nimeni nu i-a găsit trupul printre cei morţi în ultima bătălie de la Lucania (filmul din 1960 cu Kirk Douglas nu respectă adevărul istoric când îl arată pe Spartacus răstignit), eu întotdeauna mi-am închipuit că a reuşit să fugă şi să îşi ia viaţa de la capăt. Nu ştiu însă cum vor rezolva acum producătorii situaţia, pentru că, din cauza îmbolnăvirii lui Whitfield de cancer limfatic (mă sperie câţi oameni tineri se îmbolnăvesc mai nou de cancer), sezonul doi (care începe de la evadarea sclavilor din Casa Batiatus) încă e în stand by. Sper ca Whitfield să învingă boala, să se filmeze din nou şi Spartacus să nu moară pe câmpul de luptă, pentru că altfel voi fi nevoită să scriu, totuşi, romanul ăla. 😀
Şi cum nu mă puteam opri doar la trei seriale (indiferent câte sezoane au fiecare), am văzut un al patrulea. Iar cu ăsta mi-am definit şi genul de iubit pe care mi-l doresc. 🙂 Serialul e The Big Bang Theory, iar “iubitul” e Dr. Sheldon Cooper. E adevărat că un tip ca Andy Whitfield îţi fură minţile şi te poţi reîndrăgosti la fiecare 5 minute de el doar privindu-l, dar cu fizicianul Sheldon Cooper viaţa este mult mai amuzantă şi mai colorată. Mă rog, şi mai enervantă, dar dacă n-ar fi aşa te-ai plictisi.
Serialul este deştept făcut, iar Sheldon un geniu snob, plin de idiosincrazii, fără pic de modestie, simţ al sarcasmului sau umor, dar absolut fermecător în tot ce face. E un autist care îţi face viaţa imposibilă, dar de care nu te poţi lipsi. Nu ai cum să nu îl iubeşti. Mai ales că nici nu arată rău, dacă e să recunoaştem cinstit. E greu de crezut că cineva ar putea trăi cu un astfel de personaj, dar mie mi-ar plăcea să încerc. Bine, sunt conştientă că, după o astfel de declaraţie, mi se va spune (din nou) că am nevoie de psihoterapie, dar, vorba lui Batiatus, un om trebuie să-şi accepte soarta sau va fi distrus de ea. 🙂
Acestea fiind spuse, mă duc să mănânc, după care mă întorc la site-ul meu cu seriale. Am avut timp să scriu postul ăsta pentru că, de azi-dimineaţă până la ora 16.00, vplay.ro a fost în reparaţii.