4

2014 şi cele 9 fericiri

IMG_0081

9. Nici măcar 10, ci 9. Atâtea fericiri am constatat astăzi că am strâns într-un an întreg. Dacă spuneţi că e posibil să fie mai multe nu am să insist să vă contrazic pentru că am decis să fiu mai puţin combativă în 2015, dar, dacă erau mai multe de atât, vă spun că aş fi ştiu în mod sigur. Iar asta dintr-un motiv foarte simplu: le-am notat pe o mică foaie de hârtie atunci când le-am trăit, le-am împăturit frumos şi le-am pus într-un borcan. Iar astăzi am golit borcanul şi le-am numărat. 9. Nici măcar 10, ci 9.

Dar să încep cu începutul. Ideea mi-a venit într-o dimineaţă a anului trecut, în timp ce citeam un articol, la fostul job fiind. Nu mai ştiu exact cine îl scrisese, dar era o chestie de bilanţuri, rezoluţii, analize etcetera, chestii din astea care se fac atunci când tragi linie şi vezi ce ai făcut într-un an. Şi cum marea mea problemă atunci era că adunasem frustrări peste frustrări şi nici nu îmi mai aminteam de când nu mai fusesem fericită, am zis că e vremea să-mi contabilizez cumva fericirea. Măcar să ştiu că a trecut chiar şi sporadic prin viaţa mea.

Aşa că mi-am făcut un borcan pentru fericire. Mă rog, borcanul în sine nu eu l-am făcut, ci mi l-a dat în dar un foarte, foarte drag prieten al cărui nume nu îl pot scrie pentru că am senzaţia că ar dispărea magia care înconjoară darul în sine. E un borcan mare, solid şi cu un aer vintage, aşa cum îi stă bine unui adăpostitor de fericire. Nu avea capac atunci când l-am primit şi nici nu i-am căutat unul pentru că mi-am zis că fericirea nu trebuie să fie închisă.

După ce am primit borcanul, am ”comandat” în Creaţie o etichetă pe măsură. Am vrut să scrie pe ea ”Borcanu’ cu fericire” pentru că…. well, n-am nicio explicaţie deşteaptă pentru asta. Mi-a făcut eticheta de la cap la coadă Cami, una dintre persoanele care nu mai este azi în lista mea de prieteni din motive independente de voinţa mea (aici e o poveste lungă, care nu merită a fi spusă, dar cert este că ea, Cami, ştia cel mai bine cum să unească prin imagine un borcan vintage cu o etichetă).

Odată eticheta realizată şi lipită, am luat minunatul borcan şi l-am pus pe dulapul de lângă biroul meu. Ori de câte ori mi se întâmpla ceva ce intra în zona ideii mele de fericire, indiferent că era o chestie legată de job sau de viaţa de după job, o notam frumos pe o bucată de hârtie, după care o puneam la adăpost. E adevărat că oricine îşi putea băga mâna în fericirile mele şi le-ar fi putut lua, citi sau arunca la gunoi, dar cumva mă îndoiesc că s-a întâmplat asta. Erau, totuşi, oameni normali cei cu care lucram în acel moment. Sau cel puţin asta vreau să cred în continuare.

Când am demisionat, mi-am luat borcanul cu fericire şi l-am adus acasă, punându-l la loc de cinste. Adevărul e că fiind aşa solid, vintage şi cu o etichetă pe măsură, după cum spuneam, dă bine oriunde l-aş pune şi cred că îl voi păstra mult timp de acum înainte.

Acestea fiind povestite, să trec la a vă spune care au fost acele fericiri ale mele demne de notat. Trebuie să mai zic însă ceva înainte. Veţi vedea că fericirile mele sunt nişte chestii foooooarte banale, unele dintre ele întâmplate, de fapt, altora, fericirea pe care mi-au stârnit-o mie fiind cumva indirectă. Mă fericea fericirea lor, cum ar veni. Nu ştiu dacă asta e trist sau nu pentru voi, dar aşa au stat lucrurile în 2014.

OK. Să le luăm pe rând, exact aşa cum le-am scris:

1. ‘‘6 ianuarie. Primul motiv de fericire: vestea că în weekend (11-12 ian) se zugrăveşte biroul! (Dacă s-ar fi şi redecorat era SUPER motiv de fericire)” – Mda. Am tânjit după chestia asta mult timp şi, într-un final, s-a întâmplat. Nu complet, nu cum mi-aş fi dorit (am tot visat la birouri decorate de super designeri de interior, că aşa credeam eu că trebuie să arate o agenţie de publicitate), dar măcar am avut o culoare nouă pe unul dintre pereţi: turcoaz. 🙂

2. ”De azi, 8 ianuarie, Adelina e assistant general manager. Adică, de ziua ei. Yupiii!!” – Adelina are 20 de ani, e frumuşică foc, are social media în degetul mic şi e una dintre fetele care cred că au să facă în viaţă o grămadă de lucruri remarcabile. Până atunci făcea în agenţie un secretariat primar, ca să zic aşa, ca urmare mica ei avansare m-a foarte fericit. O merită din plin.

3. ”21 ianuarie. Au ieşit două seriale noi de capă şi spadă: Black Sails (piraţi, 1715), The Musketeers (1630)” – Well… eu şi serialele mele. Nu aveam cum să nu mă bucur, deşi Black Sails-ul l-am lăsat mai apoi pe la jumătate. Pe The Musketeers, în schimb, îl aştept cu emoţie şi în anul ăsta. Sper să nu-l anuleze.

4. ”22 ianuarie. Călin a primit telefon Samsung Galaxy!!!” – Pare prostesc să mă bucur de chestia asta, dar Călin (directorul de Creaţie) avea un telefon (Nokia, dacă nu mă înşel) rudimentar, ale cărui taste nu se mai vedeau şi aproape că nu se mai puteau folosi. Ca un PR ce mă găseam, am militat pentru telefonul lui la un moment dat, dar dorinţa mea a fost prost primită, aşa că atunci când, în sfârşit, i s-a dat un smartphone mi s-a părut că l-am prins pe Dumnezeu de picior. La nici o lună, Călin a demisionat. 🙂

5. ”27 februarie, ora 19.00. Degustare de vin la Maimuţa plângătoare cu Cezar Ioan, Dora (soţia lui), Elena Nicolae, Raluca Crişan, Mihnea şi Cecilia. VIS!” – Ăsta a fost un moment care s-a întins până spre miezul nopţii şi care s-a lăsat cu amintiri dintr-o presă demult uitată, în care lucrurile se făceau temeinic şi cum trebuie. Mi-era tare dor de astfel de poveşti şi nu aş mai fi plecat acasă.

6. ”22 martie. Chef Sili Camino/Club M. Poveşti faine. Sărut D.I.” – OK. Un chef de-a dreptul memorabil. Iar sărutul… ei bine, sărutul a fost de poveste, spre dimineaţă, în faţa porţii mele. Nu a fost mai mult decât un sărut, dar nu l-aş da pe o lume.

7. ‘’29 septembrie – 1 octombrie. Weekend prelungit cu A.P.” – Unul dintre acele weekenduri luuuungi, calme, calde şi liniştite în care lucrurile se leagă de la sine şi nimic nu se întâmplă altfel decât ai vrea să se întâmple. Perfect.

8. ”7 octombrie. Telefonul A. cu ofertă de job” – Asta a fost ziua în care am decis că pot demisiona liniştită pentru că nu o să-mi fie greu să-mi găsesc de lucru ca şi freelancer.

9. ”14 decembrie. Lungă discuţie pe mess până la 3 dimineaţa cu V.” – Câteodată tânjesc după discuţii cu bărbaţi normali, aşezaţi, deştepţi, cu simţul umorului, cu principii şi gusturi ca ale mele şi care mai scriu şi corect româneşte. V. este unul dintre aceştia, iar poveştile cu el mă relaxează şi îmi tihnesc. Unde mai pui că e şi frumuşel. 😀

Cam acestea au fost fericirile mele notabile şi notate. Au mai existat două demne de luat în seamă, dar am renunţat la a le mai scrie şi pune în borcan deoarece nu au fost chiar complete. Fiecare avea umbra ei, care nu m-a lăsat să mă bucur pe deplin. Nu ştiu încă ce voi face cu bileţele pe care îmi notez fericirile, dar pentru început vor fi trecute aici, an de an. Oricum, pentru mine, chiar dacă numărul fericirilor nu a fost foarte mare, 2014 a fost un an bun. Şi am aşa, un feeling, că 2015 va fi de 10 ori pe atât. Vom trăi (sper) şi vom vedea. 🙂

Vă doresc un an în care fericirea să vă dea pe dinafară borcanului!