2

Vremea miracolelor

Am stat şi m-am gândit o vreme ce îmi doresc eu de acest Crăciun. Pentru că – nu-i aşa? – e vremea miracolelor şi lucruri minunate se întâmplă chiar şi oamenilor mai puţin minunaţi, ca mine. Oricât m-am gândit, însă, nu mi-a venit nimic în minte. Niciun cadou material, nicio schimbare interioară, nici măcar o emoţie, aşa cum îmi doream în alţi ani. Mi se învârtea mintea în gol, precum un hamster în roată, şi nimic, dar absolut nimic, nu se întrupa.

Aţi putea spune, precum Fumi, că sunt depresivă şi de-aia. Nu-s. Da, nu sunt, Fumi, oricât te-ai strădui să mă convingi asta. Sunt bine. Sau aţi putea spune că le am pe toate şi de-aia. Nu le am şi nici nu le-am avut vreodată. Doar că nu ştiu în acest moment să vreau ceva. Şi, dacă e să mă întrebaţi, nu am niciun motiv clar pentru care nu-mi doresc nimic.

Acum vreo trei săptămâni, pentru că Merlin nu mai face faţă vremurilor, mi-am dorit un nou vrăjitor. Şi pentru că mi l-am dorit, l-am şi comandat din State. O să vină la un moment dat, după Sărbători, şi-l va chema Gandalf, pentru că e argintiu. 🙂 Dar cum nu l-am încărcat pe Moş Crăciun cu el, ci mi-am rezolvat singură nevoia, acum lista mea pentru bărbos e goală-goluţă.

Nu ştiu dacă faptul că nu-mi doresc chiar nimic înseamnă că o să mă bucure orice nimic. Probabil că nu, la cât sunt de choosy. Dar măcar voi fi surprinsă, iar asta e mai mult decât nimic. 🙂

Fuck! Oare cum naiba am reuşit să scriu trei paragrafe stupide despre… nimic?!?! În mod clar, e cel mai penibil post al meu (apropo, există termen de comparat pentru penibil?). Sincer, habar nu am ce e cu mine de vreun an. Mi-am pierdut harul scrisului (dacă l-am avut vreodată). Sunt stoarsă pe dinăuntru şi cuvintele nu mă mai vorbesc. E şi asta o formă de murire…

Iubiţi să fiţi şi un Crăciun vesel şi tihnit să aveţi.