Azi se împlinesc 14 ani de la moartea lui Corneliu Coposu. Eu, care păstrez şi acum ziarele din ’95 în care se vobeşte, pe pagini întregi, despre moartea şi înmormântarea Seniorului (singurele ziare pe care le păstrez, de altfel), mi se pare incredibil să aud că există tineri care habar nu au cine e. De fapt, în timp ce scriu, îmi dau seama că nu ştiu de ce mă aştept de la ei să aibă habar. E o generaţie diferită, cu valori diferite şi aspiraţii diferite. Pentru mine, Corneliu Coposu rămâne Preşedintele Moral al României, pentru mulţi dintre ei, însă, e un necunoscut. Nu au cum să se raporteze la el.
Dar politicienii de azi l-au cunoscut şi, totuşi, nu au învăţat nimic de la el. Nu mă pot opri să nu mă întreb cum ar arăta talk show-urile politice dacă Seniorul ar mai trăi şi ar lua parte la ele. Oare şi-ar mai permite invitaţii politicieni atâtea mârlănii şi glume de autobază? Şi cum ar arăta Partidul Ţărănesc dacă Corneliu Coposu ar mai fi în viaţă? Ar avea 2.125.000 de aderenţi ca în 1947, înainte ca sovieticii să îl distrugă? Şi mă mai întreb câţi dintre politicienii de azi ar fi capabili să facă 18 ani de puşcărie grea, asemeni Seniorului, pentru principiile în care cred?
Nu-l văd nici pe Băsescu, nici pe Geoană, nici pe Oprescu şi, cu toată simpatia pe care i-o port, nici pe Antonescu făcând astfel de sacrificii. Şi nici pe ceilalţi „mai mici” decât ei. Ne-am îngropat principiile şi reperele morale odată cu Corneliu Coposu. Doar că „fără consecvenţă şi moralitate nu poate exista o politică valabilă. Poate exista doar o pseudo-politică făcută de nişte oameni pe care nu-i leagă decât interesele pragmatice de moment şi care nu au altă preocupare decât prelungirea agoniei lor politice”. Cuvintele îi aparţin Seniorului şi au fost rostite în octombrie 1995, într-un ultim interviu.
În 14 noiembrie 1995, ziua înmormântării lui Corneliu Coposu, nu s-a declarat oficial doliu naţional. Regele Mihai nu a fost lăsat să vină în ţară, pentru a-şi conduce prietenul pe ultimul drum, deşi asta a fost ultima dorinţă a Seniorului. Regimul vremii se temea de reinstaurarea monarhiei. Regina Maria şi Principesa Margareta au putut participa însă la funeralii. Alături de ele, zeci de mii de oameni au trecut pe la catafalc pentru a-i aduce un ultim omagiu Seniorului. Fără să fie declarat oficial, doliu naţional exista. Nu cred că moartea vreunui politician român va mai scoate atâţia oameni în stradă. Din păcate.
Am fost si eu atunci la inmormantare. Un intreg popor si-a dus la groapa, odata cu el, orice sansa la o viata politica decenta.
Am citit zilele trecute, cred ca la Ioan T Morar pe blog, o intrebare care m-a pus pe ganduri: oare Corneliu Coposu pe cine ar alege astazi presedinte?
Ar alege reprezentantul dreptei. Al dreptei clare, nu ăstea care tot jonglează cu orientările. Oricum, viaţa e ciudată. Oprescu, cel care a încercat să-l ţină în viaţă pe Senior, e acum candidat la preşedinţie… Dar nu cred că l-ar alege pe el. Ar merge cu Antonescu.
E INTERESANT CUM, imediat dupa Revolutie, cand si-a reluat activitatea politica, Dl. Corneliu Coposu a fost destul de hartzuit si luat in deradere de de populatzia comuna (instigati de o anumita presa fesenista si peremista etc.).
Apoi, pe masura ce treceau anii, cred ca a reusit sa isi castige noi sustinatori chiar si dintre cei care fusesera spalati pe creier sau habar n-aveau de doctrina tzaranista. Doar prin modelul sau de om politic, valori si conduita.
A fost exact opusul tipului de politician roman actual, care, de orice culoare politica ar fi, pe masura ce avanseaza in cariera nu reuseste decat sa deziluzioneze. Asta ca sa folosesc un eufemism…
Da, mai ţin minte şi eu cum îl jigneau. Mai mult, pentru orice se întâmpla rău se spunea „Coposu e de vină”. A folosit şi Daneliuc replica asta într-un film, dacă bine îmi amintesc. Era oricum jenant şi dureros, în acelaşi timp. Se luau inclusiv de cum arăta. După 18 ani de puşcărie, ei îşi permiteau să comenteze asupra felului în care arăta Corneliu Coposu. Nişte jigodii.
„…Oprescu, cel care a încercat să-l ţină în viaţă pe Senior, e acum candidat la preşedinţie…”
Sigur nu fac pacate cand spun ca la ajutat… sa dispara! Aminteste-ti ca din acel moment (dupa disparitia Seniorului!) PDSR-u de atunci l-a tot urcat in functii… Pare-mi-se nu era nici membru!
Spune-mi naivă, dar nu vreau să cred în astfel de teorii conspiraţionale. Şi nu mi-e deloc simpatic Oprescu, ca să nu fiu greşit înţeleasă. 🙂
Nici nu a trebuit sa se declare o zi de doliu national, caci atunci multi romani au fost in doliu in fapt, nu in forma.
Nu mi se intampla in nici un an sa uit in noiembrie sa fac o rugaciune de sufletul Seniorului la noi la catolici. Si de fiecare data mi se inrosesc urechile de rusine ca Romania aia a lui crestina si democrata (vai, ce patetic suna.vor zice o sama de semeni) nici nu o stim gandi, darmite sa o reusim.
Zilele trecute ii spuneam unui amic ca nu stiu cine ar mai putea fi numit in zilele noastre Seniorul, si mi-a spus „Unul mare din fotbal, un manelist, de astiea…”