Blogul Licuricei

…în dorinţa de a-mi identifica strămoşii până la ultima spiţă, am profitat de sărbătorile astea şi am tăiat-o la bunici, la dumbrăveni. ăsta e un târg undeva în transilvania saxonă, la jumătatea distanţei dintre mediaş şi sighişoara. am mai vorbit eu despre el, de fapt. nu am mai făcut o vacanţă acolo de cel puţin 10 ani, aşa că mi-era chiar dor.

odată ajunsă pe meleagurile unde-mi copilăream verile, nu mi-a luat mult să-mi dau seama că aproape nimic nu s-a schimbat. era ca şi cum timpul s-ar fi oprit în loc. şi nu în sensul bun al cuvântului. singura „formă de viaţă” străină era internetul (de care m-am ferit pe cât s-a putut).

mi-era oarecum ciudat să ştiu că târgul (cu nominalizare oficială de „oraş”, totuşi) care are canalizare doar pe alocuri şi care îşi vinde vechile sere, pe bucăţi, la fier vechi pentru că nu se încumetă nimeni să le facă productive, are totuşi internet. dar dacă există, să fie primit. poate aşa îşi deschid şi oamenii de-acolo orizonturile şi poate se încumetă să acceseze nişte fonduri structurale să scoată oraşul la liman.

nu le va fi uşor. în târgul ăla nimic nu e uşor, sinceră să fiu. nici măcar să îţi găseşti strămoşii. nu ai în ce arhive să-i cauţi pentru că nu mai există. au fost ba inundate, ba arse, aşa că din punctul ăsta de vedere am plecat cum am venit: cu mâna goală.

dar ca să fac totuşi ceva, am căutat la primărie şi pe la profesorii bătrâni din oraş informaţii şi documente despre dumbrăveni în ideea de a pune toate datele pe wikipedia. am găsit ceva, aşa că zilele astea mă apuc de treabă. pentru că, deşi există internet în dumbrăveni, până acum nu s-a agitat lumea să scrie prea multe despre localitatea vieţii. apar doar câteva rânduri destul de banale şi seci. şi când te gândeşti că acolo, spre exemplu, a aterizat aurel vlaicu, în 1909, sau a fost închisă, prin 1953, ana pauker.

ştiu asta pentru că familia mea a bifat cumva involuntar aceste două evenimente. străbunica din partea lui tata a fost de faţă la aterizarea lui vlaicu pe lunca târnavei şi s-a tras în chip cu el (poza o păstrează verii mei), iar taică-meu care, copil fiind, era îngeraş la biserică şi umbla cu popa cu botezul, a trecut la o Bobotează şi pe la închisoarea oraşului unde era ana pauker „cazată”. a văzut-o, evident, deşi cum era evreică nu s-a botezat. amănunte nesemnificative la scară mare, dar demne de mica noastră istorie de familie. 🙂

revenind la ce-am mai făcut eu pe acolo. într-una din zile am tras o fugă şi până la biertan să-mi scald ochii cu biserica-cetate. frumoasă, ce-i drept, dar m-am enervat pe tipa care, chipurile, era ghid. şi asta pentru că m-am dus frumos să-mi cumpăr bilet şi să-i solicit serviciile, iar ea m-a scos afară din birou pentru că mânca. evident că nu era menţionată pauză de masă pe uşă, dar cum nu erau mulţi vizitatori s-a gândit că e 12.30 şi numai bine poate să-şi ia prânzul. şi, doamne feri, să fie deranjată de turişti!

iar după ce a terminat de mâncat şi a catadicsit să facă pe ghidul m-am trezit că deschide doar biserica, iar celelalte turnuri rămân cu lacătele pe ele şi nu am reuşit să văd mai nimic. am aflat însă că în partea estică a bisericii exista un fel de încăpere în care erau închişi soţii care se certau. aveau la dispoziţie o singură farfurie, furculiţă, lingură şi cană şi un singur pat şi trebuiau să le împartă pe timpul şederii. ca urmare, în 300 de ani, în biertan a avut loc un singur divorţ. bună treabă, nu?

dar cireaşa de pe tort din toată vacanţa asta s-a dovedit a fi părintele emilian, unul dintre cei doi preoţi ortodocşi din dumbrăveni. am uitat să spun că sunt vreo 7 sau 8 biserici acolo, aşa că de popi nu duce târgul lipsă. dar ăsta e cu totul şi cu totul aparte. tânăr, vreo 34 de ani, dar straniu de tot.

atât de straniu încât mă mâncau degetele să fac un articol cu el. era un subiect de „clujeanul” de pe vremuri (prietenii ştiu la ce mă refer). şi asta pentru că părintele ăsta are un stil extrem de personal de a spovedi lumea. ce face dânsul? păi, întâi de toate, le dă oamenilor o listă cu întrebări pe care scrie „Păcate”. ei trebuie să le citească şi să răspundă mai apoi când îi spovedeşte.

iar întrebările, 88 la număr!!, sună cam aşa (evident că am făcut rost de listă, aşa că le trec aici cu numărul şi exprimarea identică):

1. ai glumit?

13. ai vomitat?

15. ai fost la nuntă, la horă, discotecă şi ai dansat – jucat?

26. ai crezut că dacă ţi-a ieşit cineva cu găleata goală îţi va merge rău?

31. ai primit sau trimis scrisori de dragoste?

32. ai intrat la ciclu în biserică; a căzut ceva?

41. ai râs, vorbit, dormit mult?

42. ai ascultat şi ai cântat cântece lumeşti?

45. ai citit cărţi, poveşti, romane etc?

51. cu cremă sau alte dresuri te-ai dat pe faţă?

52. ţi-ai tăiat părul, l-ai vopsit, te-ai coafat?

54. ai greşit cu bărbatul în post şi în sărbători?

57. ai păcătuit noaptea cu bărbatul şi dimineaţa te-ai dus la biserică?

60. te-ai ferit să faci copii sau ai făcut spălături după împreunare? când te fereai bărbatul se dădea la o parte?

67. cu animale ai făcut păcate în loc de bărbat? de câte ori? şi câţi ani?

68. ţi-ai făcut singur în loc de femeie? când ai început să faci câţi ani aveai? cât de des până la căsătorie şi cât după căsătorie?

69. ţi-a făcut altcineva ţie sau tu la altcineva?

70. ai visat că ai făcut păcate şi dacă s-a terminat în vis sau treaz?

71. bărbatul s-a atins cu gura jos la femeie sau femeia la el (gomora) şi dacă a intrat trupul bărbatului în fund la femeie (sodoma)?

72. câţi ani aveai când ai început să vorbeşti cu fetele şi câţi ani aveai când te-ai căsătorit? cât de des te întâlneai pe săptămână? te sărutai, îmbrăţişai?

88. mai spune dacă mai ai ceva ( 😀 asta mi se pare cea mai amuzantă întrebare. maxim ce mai poţi spune după 87 de întrebări freaky? )

well, sunt mult mai multe întrebări despre sex, dar le-am selectat pe cele mai semnificative. cum nu m-am spovedit decât o singură dată şi asta acum muuuulţi ani, nu ştiu dacă şi alţi preoţi pun astfel de întrebări. bunul simţ îmi spune, însă, că preotul ăsta cam întrece măsura, deşi el zice că se ia după îndreptarul de spovedanie a părintelui cleopa. aşa o fi, dar eu cred că e totuşi subiect. 🙂

ps: să nu uit. în timp ce eu îmi vedeam liniştită de viaţa la ţară, un amic de-al meu poreclit bursuc, se plimba pe aici. ştiu sigur pentru că m-a sunat să îmi facă în ciudă. şi a reuşit! 😀